FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania
Forumul pescarilor din Romania . Iti plac pestii , pescuitul , iesirile in natura ? Aici este locul tau de pe internet....Tehnici de pescuit , nade si momeli pentru pesti , scule de pescuit , barci pentru pescari , specii de pesti , discutii despre pescuit , aici le gasesti . Informatii despre balti , pesti rapitori, Delta Dunarii , pescuit pe Dunare , solunar, salau , crap , caras , stiuca , biban, voblere , twistere , lansete si mulinete pentru pescari, magazin de pescuit , retete , bors de peste , peste la gratar , peste la cuptor , plachie de peste....Pentru toti pescarii din Romania....FIR INTINS ! 		Lista Forumurilor Pe Tematici
FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM PESCUITUL - PESCAR HOINAR PRIN ROMANIA

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Madalina98251 pe Simpatie
Femeie
24 ani
Neamt
cauta Barbat
26 - 42 ani
FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania / NOTIUNI DE BAZA IN PESCUIT / Notiuni elementare , dictionar , explicatii pentru incepatori  
Autor
Mesaj Pagini: 1
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Pescuitul pe gheata, la copca



Cum in cea mai parte a iernii baltile sunt inghetate formand poduri de gheata, peste care uneori mergi si cu sania trasa de cai, singurul procedeu de pescuit accesibil in acest anotimp este pescuitul la copca. Acest gen de pescuit este deosebit de atractiv, fiind foarte apreciat de pescarii care suporta in conditii onorabile gerurile iernii. Iar cand gerul se intrece cu gluma, un ceai fiebinte si o tuica fiarta - bauta cu masura - reprezinta catalizatori de nelipsit pentru o partida reusita. Din punct de vedere al echipamentelor necesare, pescuitul la copca nu este foarte pretentios, fiind suficiente 2-3 undite de cca. 1-1.5 m lungime, din trestie clasica, din bambus sau din materiale compozite moderne - dupa cum are omu'. Mai aveti nevoie de fir subtire 0.12-0.18, cam 1.5-3 m pentru fiecare undita, in functie de capturile pe care estimati sa le obtineti. Plutele vor fi mici, cu antena subtire, viu colorata. Daca apa unde pescuiti este foarte adanca puteti folosi si o mulineta pentru recuperarea firului. Mulineta poate fi cu tambur mobil, din plastic, de asemenea fara mari pretentii. In sfarsit, carligul, va fi subtire si rezistent, numere mici si foarte mici, cu tija ceva mai lunga pentru a-l putea extrage mai usor din gura capturilor mai dolofane. Momeala cea mai eficienta este, in mod cert, fragila dar mult ravnita larva de libelula, de culoare rosie si corp segmentat. In acest caz carligele cu tija subtire si lunga, de culoare rosie, sunt recomandate. Rezultate acceptabile dau si viermusii clasici, de culoare alba sau roza. Sunt balti unde capturile de crap si caras nu sunt deloc intamplatoare, rezultate multumitoare obtinandu-se si la mamaliga. In aceste cazuri este bine sa va alegeti fire si carlige mai rezistente. Foarte des am intalnit situatia in care copca era prea stramta, raportat la dimensiunea capturii. Aici chiar ca este o problema, la care trebuie sa va ganditi din timp. Este bine sa tineti minte ca pestele mare prefera sa manance mai ales pe fundul apei, in apropierea namolului in care deseori se afunda pentru a se feri de frig. Explicatia este aceea ca, din punct de vedere fizic, apa prezinta o anomalie conform careia densitatea si temperatura nu sunt direct proportionale. Densitatea apei este maxima la temperatura de + 4 grade C. Din acest motiv, stratul de densitate maxima se gaseste la fundul albiei si nu poate avea decat +4 grade C, evident pentru un bazin cu adancime aflata in limite normale. La aceasta adancime umbla si rosioara, obletele, bibanul, micii sau marii rapitori, acestia din urma fiind mult mai bine adaptati sa supravietuiasca in apele reci, de unde si posibilitatea obtinerii unor capturi in zonele de suprafata a apei.

De cele mai multe ori problema cea mai delicata apare cand ajungem pe gheata, ne alegem un loc si ne pregatim sa facem copca. Cu ce si cum o facem ? In mod traditional copca se face cu un toporas, prin cioplirea ghetii pana rezulta o copca de forma neregulata dar in care putem pescui. De la caz la caz se poate folosi si o dalta si un ciocanel cu care ne putem da eventual si peste degete. Metoda este putin cam incomoda si cam zgomotoasa. Altii prefera sa faca un mic foculet, bine concentrat pe gheata care se topeste incetul cu incetul, preferabil in perimetrul gaurii nu si al zonei in care vom sta cu picioarele. O solutie inspirata consta in utilizarea unei freze speciale pentru gheata. Aceasta va realiza o gaura de diametru fix, fara efort mare chiar si in cazul cand gheata este groasa. Este bine ca freza sa aiba si o spirala de evacuare a ghetii razuite, pentru ca aceasta sa nu ramana in copca si sa pluteasca alaturi de pluta.

Ce trebuie sa stim cand mergem la o partida de pescuit la copca ?

1. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca gheata rezista. Daca mai sunt si altii la pescuit sunt sanse sa nu avem surprize. Primii pasi trebuie sa-i faceti cu mare grija. La malul apei, in zonele adiacente stufurilor sau in zonele cu apa curgatoare (zona podurilor) gheata este mai subtire si poate sa cedeze brusc;

2. Feritiva sa va adunati prea multi pescari intr-o zona restransa daca gheata nu este suficient de groasa;

3. Cercetati cu atentie zonele acoperite cu zapada, unde pot exista copci mari facute de lucratorii piscicoli pentru aerisirea baltii si evitarea sufocarii pestilor;

4. Cand gheata trosneste, mai ales dimineata si seara, este semn ca aceasta ia proportii sub actiunea gerului. Aceeasi anomalie fizica, de care am pomenit mai sus, spune ca densitatea ghetii scade odata cu scaderea temperaturii ceea ce se traduce prin cresterea volumului acesteia, cu posibilitatea aparitiei unor fisuri pe lungimi de zeci de metri. Nu va faceti probleme, sunteti in siguranta;

5. Nu uitati de regula ca frigul te ia de la extremitati; feriti-va nasul si urechile de gerul aspru al iernii. Luati-va manusi calduroase, cu un singur deget. Incaltamintea trebuie sa fie de asemenea calduroasa, preferabil din piele imblanita, nu prea stramta, fiind obligatoriu sa folositi sosete din bumbac sau lana;

6. Un termos cu ceai fierbinte este ideal pentru a compensa caldura pierduta de organism. Alcolul si tutunul dau senzatia ca te incalzesc. Este adevarat ca la nivel de zecimi de grad C asa se intampla. Pe de alta parte nu uitati ca vasodilatatia provocata de alcool are ca efect de durata pierderea unei cantitati suplimentare de caldura, deci efectul in timp este negativ;

7. Evitati sa pescuiti pe timp geros, cand bate bantul.

Aceste recomandari nu au statut de axioma sau lege dar reflecta experienta mai multor pescari care pescuiesc frecvent la copca si merita luate in seama, zicem noi, mai ales de tinerii pescari. Nu uitati ca pescuitul la copca este pe cat de frumos pe atat de plin de neprevazut.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
SCURT  ISTORIC AL PESCUITULUI sI PISCICULTURII ÎN LUME, ÎN EUROPA SI ÎN ROMÂNIA

            Dintotdeauna omul a fost culegator, vânator si pescar. Supravietuirea speciei umane 636b19g a fost conditionata în epoca primitiva de abilitatea de a-si asigura in permanenta hrana necesara. Pestele a fost si este o componenta importanta în alimentatia omului. Tehnica pescuitului a cunoscut progrese ,,pas cu pas” de la pescuitul cu mâna  ,la ostie, cârlig, capcane (oboare) si plase. C.C.GIURASCU afirma in “Istoria pescuitului si pisciculturii in Romania” ( pag. 40 ) “…ca in epoca neolitica omul incepe sa foloseasca la pescuit plasa.”

            Nevoia de asigurare a hranei  l-a obligat pe om sa observe si sa transmita urmasilor informatii privind speciile de pesti. Astfel, începutul ,,cercetarilor”ihtiologice se pierde în negura vremurilor si nu poate fi localizat cu precizie în timp si spatiu. Cunoasterea stiintifica a pestilor începe cu  ARISTOTEL (384-322 î.e.n.) care descrie cu precizie 260 de specii de pesti. Observatiile privind biologia si anatomia pestilor sunt valabile si azi. Aristotel a descris alcatuirea ficatului, splinei, vezicii biliare, stomacului si apendicilor pilorici.

            JOHN RAY (1627-1705) si F.WILLOUGHBY (1635-1672) publica în 1686 ,,Historia piscium” în care fac prima clasificare a 420 de specii de pesti si folosesc nomenclatura binara.

            Suedezul P. ARTEDI este considerat cel mai mare hitiolog al sec. XVIII. A redactat 5 lucrari publicate postum : Biblioteca ichtyologica, Philosophia ichtyologica, Genera piscium, Species piscium si Synnonymia piscium. C. Linne îl numeste ,,ichtyologorum longe princeps”.

            C. LINNE este întemeietorul nomenclaturii binare moderne. Alcatuieste o clasificare riguros stiintifica si descrie 61 genuri si 2600 specii de pesti.

            În spatiul românesc primele atestari privind bogatia mare a apelor în pesti valorosi apartine poetului Ovidiu care în lucrarea ,, Halieutica” încheie cu ,, … si tu în ape straine slavit Acipenser”

            La mesele regilor Burebista si Decebal se serveau fripturi de sturioni si uriase castroane cu icre negre.

            stefan cel Mare printr-un document din 19 febr. 1447, daruieste anual Manastiri Neamt ,,doua mejii de sturioni si trei chintale de icre negre”.

            Calatori straini au vizitat teritoriul actual al României si au consemnat dezvoltarea pescuitului si bogatia mare în peste valoros: Reicherstorf care a vizitat Moldova în timpul domniei lui Petru Rares, Gionandreia care a vizitat Moldova în anii 1564-1565, episcopul Bondini care a vizitat Galatiul în 1466, Del Chiaro, secretarul domnitorului C. Brâncoveanu, s.a. Marsigli publica în 1726 ,,Danubius pannonico mysicus (observationibus)”

            Cresterea pestelui a aparut ca o necesitate fireasca pentru societatea umana afla în expansiune numerica si transformare   sociala profunda. Perfectionarea uneltelor si metodelor de pescuit a condus la realizarea unor capturi mai mari decât consumul imediat ,ceea ce i-a determinat pe oameni sa gândeasca posibilitatea stocarii pestelui viu, la început pentru perioade scurte, probabil în oboare realizate la malul râului sau baltii si apoi pentru perioade mai lungi în mici brate ale râului care puteau fi izolate, în balti mici si apoi în râmnice, helestee si când s-a inventat roata cu zbaturi, în iazurile construite în special pentru mori.     

            Primele atestari privind cresterea pestelui apar în China si Japonia. Chinezul FAN LI scrie în anul 473 i. e. n., primul “ Tratat de Piscicultura” din lume. Chinezii introduceau în helestee pentru îngrasat, pestii prinsi din cursurile naturale de apa.

             In Europa, surse documentare atesta aparitia preocuparilor de a creste peste înca dinainte de era noastra si se observa usor dezvoltarea progresiva a activitatii

             Scriitorul roman Varo (116 – 28) descrie “ vivarii” si “piscine”.

             Columela scrie, în primul veac al erei crestine, cartea “De re rustica”( Despre agricultura) unde mentioneaza preocuparea pentru cresterea pestilor în crescatorii mari din râuri si lacuri.

             Se presupune ca originea pisciculturii in Europa dateaza din Epoca Romana si este în legatura cu propagarea crestinismului, in scopul respectarii preceptelor religioase privind regimul alimentar. Comunitatile monahale au avut un rol important in dezvoltarea pisciculturii.

              Hildegard von Bingen (1098-1179), stareta abatiei Saint Rupert descrie 30 specii de pesti si scrie un studiu privind depunerea icrelor (reproducerea) la pesti.

              Pestele era pescuit mai usor daca se scadea nivelul apei din balti prin saparea unui canal si din iazuri prin taierea barajului ( digului).Aceste operatiuni se realizau periodic ( la 3-5 ani ) dar necesitau volume mari de munca si , desigur, cheltuieli periodice mari. Pentru a se evita asemenea incoveniente,un calugar a imaginat (a inventat) instalatia de evacuare a apei, folosita si azi, cu numele de calugar.

              Gospodarii de helestee întâlnim în sec. Xlll-XlV în Cehia, Galitia, Boemia, Polonia , s.a. Unele din aceste crescatorii s-au pastrat pana astazi, ca cea din Witingau ( Cehoslovacia) fondata în 1358, crescatoria Zator (Galitia) înfiintata de regele Cazimir cel Mare, s.a.

In Rusia , primele helestee s-au construit în sec. XIII la manastirea Serghiev, ca peste parcat fiind mentionata cega .

              Janus Dubravius (1486 – 1553 ) descrie rezultatele experimentale privind cresterea crapului in helestee. Cartea este reeditata in 1906 in limba germana având titlul “Cartea despre helestee si pesti care sunt crescuti în ele “ .

              In secolele XV si XVI se constituie crescatorii de peste adevarate. Ţarul Boris Godunov dispune amenajarea helesteului Borisovca cu suprafata de 83 ha , existent si pâna în prezent. In sec. XVII acestea se dezvolta mult. Obiectul pisciculturii îl constituia crapul, apoi stiuca si linul. Zaozerski  în cartea sa “Patria tarista în sec. XVII ” mentioneaza existenta unor salbe de iazuri: 37 iazuri in Izmailova, 10 in Stepanov, 9 in satul Alexeev precum si popularea unui iaz in lungime de 120 stânjeni cu 50 bucati stiuca, 170 buc. platica, 90 buc. vaduvita aurie si 50 buc. vaduvita. In anul 1662 boierul Moruzov  porunceste pescuiri si populari cu platica, cega si caras, transportul pestelui viu cu apa si primenirea acesteia.

            Carol cel Mare emite , in anul 812 , un ordin privind pregatirea helesteelor pentru repopulare cu crap.

             In 1859 Carl Vogt publica una din primele lucrari de piscicultura “Cresterea artificiala a pestilor”.

             In sec. al XVIII-lea se înregistreaza un regres datorita conditiilor economice si cresterii animalelor. La începutul sec. al XIX-lea crescatoriile iau forma actuala. Cele mai importante erau ale lui Susta (I. Susta 1835- 1914 ) si ale lui Dubisch (Th. Dubisch 1813-1888 ). Susta prin cercetarile privind hranirea rationala a pestilor devine unul din primii nutritionisti, iar Dubisch efectueaza cercetari privind reproducerea crapului si cresterea puietului. Un mare rol în dezvoltarea pisciculturii l-a avut S.L. Iacobi care descopera si aplica în 1763 primele însamântari artificiale la pastrav  si V.P. Vraskii care in 1860 a pus in functiune prima statie de incubatie a icrelor de salmonide in Rusia . In Europa de Vest cele mai mari crescatorii erau in Germania, Cehoslovacia si Polonia. In 1930 Germania avea 62 000 de ha helestee, Cehoslovacia 44 000 ha si Polonia 55 000 ha. Pestii cultivati erau in general crapul si pastravul, iar in secundar linul, carasul rosu, caracuda, carasul argintiu, stiuca, salaul, somnul, coregonul si anghila  .

            In Europa de Est, Rusia a avut piscicultura cea mai dezvoltata, dar in timpul razboiului civil, crescatoriile au fost distruse in cea mai mare parte, ramânând dupa 1918 numai 32 445 ha bazine piscicole care produceau 3500 chintale peste. Pestii crescuti in helestee si iazuri in Europa de Est sunt: crapul salbatic, crapul de cultura, linul, carasul argintiu, caracuda, vaduvita, vaduvita aurie, babusca, bibanul, stiuca, pastravul curcubeu si coregonul.

             Se scriu numeroase tratate de piscicultura, din care spicuim ca semnificative prin problema abordata si anul aparitiei, urmatoarele: Carl Vogt – “Cresterea artificiala a pestilor “ (1859 ), Benecke, s.a. – “Manual de crestere a pestilor si pescuit “ (1896 ), M. Huet – “Trata de piscicultura “ (1952 ), s.a .              In a doua jumatate a sec. XX piscicultura capata un ritm de dezvoltare mare datorita noilor metode de intensificare a productiei. Se dezvolta piscicultura industriala in care se cresc intensiv si superintensiv speciile: pastrav, crap, somon, sturioni, anghila, s.a, in Europa de Est

                                                                                               

               Primele documente privind cresterea pestelui pe teritoriul Carpato - Danubiano-Pontic, in care se înscrie România, dateaza din sec. XII si se refera la existenta a numeroase “iazuri “ si “râmnice” si la pestii care le populau. Primele mentiuni documentare privind existenta acestor bazine dateaza din anul 1169 in Transilvania, 1247 in Muntenia si 1421 in Moldova , dar prezenta in limbaj a unor cuvinte de origine romana si slava referitoare la cultura pestelui presupune ca începutul pisciculturii se situeaza anterior epocii romane si apoi, perioadei de migrare a popoarelor slave.

             Primele crescatorii de peste au fost “iazul “, care deriva din slavul “jazu “ (mic baraj ce acumuleaza apa cu dublu scop: pastrarea pestilor si actionarea  morilor, “râmnicul “ care deriva din slavul “rabriic “ (apa cu peste ) si “helesteul “ provenind din maghiarul “halasto “ (lac cu peste ).

             Sunt numeroase referiri la pescuit si piscicultura in documentele oficiale din sec. ( XIV-XIX ) pe teritoriul actual al României.

             Alexandru cel Bun întareste  fiilor lui Ivan Vornicul la 3 iunie 1439 mai multe sate din care unul “pe Iubaneasa , la iaz “.

             stefan cel Mare  întareste lui Mihail Logofatul la 18 februarie 1445 “iazul de la  Jelioara uscata”.

             Se mentioneaza in documente “iazul lui Pancu la 13 iunie 1456 “.

             Calatorul rus Reicherstorfer a cunoscut Moldova in vremea lui Petru Rares (1527- 1538 ) si descrie bogatia mare “si în helestee si balti cu pesti alesi si variati “.

             La 17 martie 1562 Ion Voda (Despot ) da manastirii  Humor un sat pe Sitna, anume Feredeianii, “cu iaz si cu mori “.

             Petru Schiopul întareste lui Petrisor veche sa ocina care trecea “pe din jos de helesteul cel vechi pe care l-a facut Sava in zilele lui Arbore.

             La 6 iunie 1605, Eremia Moghila da lui Mihaita “ocina pe Iubaneasa cu loc de iaz si alt helesteu in tarina “.

             Doctoral Wolf care a calatorit in Moldova in perioada 1780-1797 gaseste chiar ca, iazurile sunt prea multe si relateaza ca “pestii se înmultesc in ele in mod extraordinar “.

             Sunt descrise metodele de realizare a barajelor: la 12 februarie 1533, Pirvu Vornicul a pus de s-a facut un iaz pe râul Doamnei ,,tot cu sapele si cu cazmalele” ).

             Sursele documentare se refera la preturile perioadei: la 14 iulie 1615 , stefan din Botosani vinde lui  Chiras din Miclauseni  “un loc de helesteu cu 12 taleri si de iaz au dat de lucru 12 taleri “.

             Folosirea plaselor este atestata într-un document din 6 iunie 1455 emis de Petru Aron “… nimeni sa nu îndrazneasca sa faca navoade în hotarul lor …”

            Surse documentare se refera la costurile investitiilor. Astfel în 1644, un document dat de Bejan si Efrem , vornici de Birlad, relateaza ca o parte din razesii unui sat au adus “niste rusi ce le-au ezit un helesteu “ tocmiti pentru “sasezaci de zloti bani gata si saptezaci de merta de pani, se peaste, se brânza, se untu, se doaua boloboace cu braha, se carnea a doaua vaci se a unui mascur se o pile de vaca pentru opinci se doaua care cu opt boi de-au ezit  seapte saptamini “.

               Începutul pisciculturii sistematice pe teritoriul românesc dateaza in Transilvania si Bucovina  din a doua jumatate a secolului XIX (Rusov 1933, Ziemiankovski 1947 ) prin modernizarea crescatoriilor de la Solontea Oradea si Cozmeni Cernauti in care se cultivau rasele de crap Lausitz, Galitia si Aischgrund (Dumitriu 1940, 1946 ). Productivitatea ciprinicola de atunci era de 300 kg/ha.

             Prima carte de piscicultura “Gospodaria de helestee si cresterea pestelui cu consideratiuni speciale privind constructia helesteelor si cresterea pestelui”  fost scrisa in 1908 de catre Z. Trinks, seful pepinierei piscicole Cozmeni.

            Dezvoltarea pisciculturii moderne în România a cunoscut trei etape importante:

I.              Etapa I începe odata cu aplicarea primei legi a pescuitului din 1896, ctitorie a marelui savant Grigore Antipa. Aceasta etapa  se caracterizeaza prin abordarea moderna a pescuitului si pisciculturii, protectia si exploatarea rationala a fondului piscicol, înfiintarea unitatilor de cercetare – Institutul de Hidrobiologie Constanta (1926 – actualul I.R.C.M.), Statiunile de Cercetari Piscicole Tulcea (1931),Tarcau (1931, ulterior-1962- transferata la Iasi , actualmente S.C. Acvares S.A.) , Nucet (1941), Institutul de Cercetari Piscicole al României (1940), înfiintarea învatamântului mediu de profil – scoala de Pescarie si Piscicultura Giurgiu (1928).

II.            Etapa  a-II-a, 1944-1990, când guvernul comunist prin aplicarea legii exproprierii a introdus un alt concept centralist si de planificare, în organizarea generala a activitatilor economice. Aceasta perioada este caracterizata de avantaje: înfiintarea învatamântului superior de specialitate – Institutul de piscicultura  si pescuit Constanta (1948) transferat la Galati (1952), dezvoltarea unitatilor de cercetare existente, cresterea suprafetei amenajate de la câteva sute de ha (1945) la 85.578 ha  si dezvoltarea industrializarii pestelui (4 fabrici de conserve si de 28 sectii semiconserve) dar si de dezavantaje: desfiintarea Institutului de Cercetare pentru piscicultura (1970), îndiguirea râurilor fara instalatii de acces a pestilor în balti, construirea de baraje fara instalatii de trecere a pestilor, desecarea excesiva a baltilor, depopularea masiva prin dezvoltarea  excesiva a unei industriei lipsita de instalatii de epurare a apei, lipsa instalatiilor de protectie a pestelui la sorburile marilor statii de pompare, scoaterea pestelui din ,,balanta de furajare”, înlocuirea speciilor valoroase, traditionale (crap, salau, somn, s.a.) cu specii greu acceptate de consumatori (ciprinidele asiatice) .

III.         Începând cu 1990 se contureaza o a treia etapa caracterizata în primii 4 ani de tranzitie de scaderea drastica a productiei piscicole, reducerea capacitatilor de industrializare si manifestarea puternica anticentralista. Luând în consideratie importanta strategica a acvaculturii in securitatea alimentatiei populatiei , consider ca statul ar trebui sa se implice mai mult prin programe guvernamentale finantate de la buget, indirect sau prin crearea de facilitati la impozitare, în sfera cercetarii în special, dar si a productiei.  Sa nu uitam ca acvacultura ofera proteina cu calitati alimentare de necontestat la cel mai mic pret de cost si ca în viitorul urmatorilor 50-100 de  ani cine va detine tehnologii de vârf în acvacultura (si exploatarea altor surse ale hidrosferei) va face parte din elita financiara mondiala.

În perioada premoderna si moderna, în spatiul românesc s-au format si au activat în domeniul ihtiologiei, pescuitului si pisciculturii, renumiti oameni de stiinta, din care, cu piosenie, amintesc pe cei mai cunoscuti:  Gr. Antipa (1867 – 1944), I. Borcea (1879 – 1936), C. Motas (1891 – 1980), Th. Busnita (1900 – 1977), E. Pora (1909 – 1981), Gh. Barca (1903 – 1983), Al. Popovici (1903 – 1985), D. Bogatu (1924 – 1992) E.Onea , S. Carausu (1907-1998 ), M Bacescu (n.1908) ,P. Banarescu (n.1921), O. Gheracopol (n.1923), N. Bacalbasa, G. Vasilescu , M. Rauta, A. Adam, Gabriela Munteanu, S.Stancioiu, D. Matei, I. Carausu si multi, multi alti truditori  în domeniul ihtiologiei aplicate.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
ANATOMIA CIPRINIDELOR

Morfologia externa

Forma corpului este fusiforma si bilateral simetrica comprimata

            Unele specii au corpul înalt : crapul, sângerul, novacul, carasul iar altele au corpul relativ cilindric: cosasul si linul. La ciprinidele bentonice (crap, lin) suprafata ventrala este usor convexa la speciile pelagice  suprafata ventrala este puternic carenata

            Corpul este constituit din patru parti: cap, trunchi, coada si înotatoare.

            Capul reprezinta la crapul adult 21,5 – 27,5 % din 222c27c lungimea corpului iar la puii  în vara I pâna la 35 %. Forma capului la ciprinide este oarecum aceeasi: masiv, usor turtit dorso – ventral, cu ochii situati în jumatatea anterioara,  gura terminala , protractila  la crap, buze puternice,  opercule mari si arcuri branhiale dezvoltate. Crapul prezinta doua perechi de mustati.

            Trunchiul este puternic, musculos si acoperit cu solzi. Exceptie fac unele rase de crap la care învelisul de solzi este foarte redus (Galitia) sau lipseste complet (Ainsgrund). În lungul corpului, pe partile laterale, se situeaza un  organ senzorial , linia laterala.

            Coada este o continuare a trunchiului, contine numai schelet si musculatura dezvoltata. Portiunea relativ cilindrica, situata în urma marginii posterioare a înotatoarei anale se numeste peduncul caudal. Linia laterala se situeaza si în zona caudala.

            Înotatoarele sunt organele locomotoare ale pestilor, sunt constituite dintr-un schelet exterior (radiile) si o membrana. Înotatoarele se împart în pare: pectorale si ventrale si impare: dorsala, anala, caudala.

            Tegumentul este constituit din epiderma si derma.

            Epiderma consta din 10 – 30 straturi de celule spiteliale  din care o parte formeaza stratul generator si celelalte, stratul protector (mucusul).

Derma este constituita din trei straturi  succesive. În derma sunt situate celulele pigmentare.

            Solzii la ciprinide sunt elasmoizi de tip cicloid, dispusi în linii oblice, situati sub sau în epiderma. Numarul solzilor este variabil de la o specie la alta si reprezinta un important indicator de determinare a speciei, rasei sau varietatii careia îi apartine  exemplarul studiat. La acelasi individ, numarul de solzi este acelasi pe tot parcursul vietii, solzul înregistrând cresteri permanente, mai intense sau mai reduse functie de metabolismul momentului.

           

Organizarea interna



Scheletul este format din craniu, coloana vertebrala, coastele, osicule intramusculare, scheletul înotatoarelor impare, scheletul înotatoarelor pare (centuri) si scheletul înotatoarei libere (radii)



Musculatura este dezvoltata în special în zona trunchiului sub denumirea de muschi laterali (dorsali si ventrali) completati de muschiul rosu si muschii carenali. La ciprinide sunt bine dezvoltati muschii înotatoarelor, ochilor, arcurilor mandibulare si arcurilor branhiale.

Sistemul nervos este format din sistemul nervos central: creier, si maduva spinarii si sistemul nervos periferic: nervii si sistemul   nervos simpatic.

Creierul pestilor este compartimentat în 5 vezicule, fiecare specializata în controlul anumitor functii: telencefalul (creierul anterior), diencefalul (creierul intermediar), mezencefalul (creierul mijlociu ), metencefalul (creierul mic) si mielencefalul (bulbul rotidian ). Ciprinidele în general si crapul, în special prezinta o dezvoltare pronuntata a bulbilor olfactivi, a lobilor optici, a lobului facial (datorita prezentei mustatilor), a tuberculilor acustici si lobilor pneumogastrici.

Organele de simt

Organele olfactive sunt reprezentate de doua perechi de fosete  olfactive cu pereti  interiori plisati formati din celule olfactive .

Organele gustative sunt reprezentate de muguri gustative dispusi pe mustati, buze si cavitatea bucala.

Urechea. Pestii au numai ureche interna. La ciprinide ea este în legatura directa cu vezica înotatoare printr-un sir de 4 oscioare(aparatul WEBER ).

Linia laterala percepe foarte fin modificarile nivelului apei, directia si viteza curentilor de apa.

Ochiul are o structura asemanatoare ochiului vertebratelor si se caracterizeaza printr-un cristalin bombat, aproape sferic. Lipsesc pleoapele mobile si glandele lacrimale.

Aparatul digestiv.

Aparatul digestiv este format din gura, cavitatea bucofaringiana , esofag, intestin mijlociu, intestin terminal , anus si este  completat cu  glandele anexe.

Gura este terminala si la unele specii protractila (crap) formata din buze mari, groase si puternice.

Cavitatea bucofaringiana prezinta o limba rudimentara formata dintr-o îngrosare a epiteliului si dinti. Dintii pot fi masticatori si faringieni (la crap, cosas, caras, lin) sau filtratori ( sânger, novac).

Esofagul se prezinta sub forma unui tub scurt, cu peretii formati din muschi striati, flexibili.

Intestinul este la partea anterioara mai larg pentru a îndeplini si rolul de stomac. Lungimea intestinului este variabila functie de specie:  crapul are un intestin de 2,5 – 3 ori mai lung decât corpul. Linul are un intestin scurt si cu pereti foarte musculosi care servesc si la triturarea hranei.

Glandele anexe aparatului digestiv sunt ficatul , pancreasul si splina.

Ficatul  este bine dezvoltat format din 2 sau 3 lobi .Bila produsa de ficat este ,,drenata” spre vezica biliara prin canalul  hepatic si apoi în intestin prin canalul coledoc. Bila are rolul de a disocia lipidele si glucidele. Ficatul mai are rolul de a depozita grasimi.

Pancreasul este difuz si are rolul de a produce fermenti, enzime (tripsina, lipaza, si amilaza) si insulina. Fermentii si enzimele au rol în digestia albuminelor, lipidelor si glucidelor iar insulina regleaza functia glicogenetica   a ficatului.

Splina are rol hematopoietic dar functiunile ei au fost putin studiate .

Aparatul respirator consta din branhii situate pe patru arcuri branhiale. Arcurile branhiale au forma semilunara si sunt prevazute pe fata interioara cu spini branhiali care la ciprinidele planctonofage formeza un filtru fin si eficient în retinerea planctonului iar la speciile bentonofage formeaza un filtru mai rar care protejeaza branhiile împotriva firelor de nisip sau altor corpuri dure de mici dimensiuni.

Branhiile sunt formate din lame (foita) branhiale al caror numar difera de la o specie la alta fiind statistic constant în cadrul speciei. De ex. crapul are 2160 lame branhiale pe fiecare arc branhial si acestea însumeaza o suprafata de 0,6 m2.

Arcurile branhiale sunt strabatute de doua vase sanguine mari.

Aparatul circulator este constituit din inima, artere, vene si vase capilare.

Inima are o constitutie primitiva, reprezentata de o dilatare a vasului sanguin principal si este formata din doua compartimente: auriculul si ventriculul, separate de valvule care asigura sensul unic fluxului sanguin. Marimea inimii este variabila functie de specie:  la crap, inima, reprezinta 1,11 – 1,23 ‰ din greutatea corpului.

Arterele si venele sunt vase sanguine cu pereti elastici si au rolul de a transporta în organism sângele oxigenat si substantele hranitoare ale celulelor si respectiv sângele încarcat cu produsi catabolici.

Capilarele sunt reprezentate de o retea dezvoltata de vase sanguine foarte fine, cu pereti subtiri si transparenti.

Glandele endocrine nu sunt bine individualizate morfologic cu exceptia hipofizei care are multiple roluri: în crestere, în adaptare cromatica, comportament, maturitate sexuala.

Aparatul excretor este format din doi rinichi amplasati în partea dorsala, doua canale urinifere (canale Wolf), vezica urinara si papila urogenitala. Dupa PORTIER, pestii de apa dulce secreta zilnic o cantitate de urina de 100 – 300 cm3 pe 1 kg greutate corporala.

Aparatul genital este alcatuit din glande genitale (gonade) : ovare  la femele si testicule (lapti) la masculi. Elementele sexuale sunt ovulele (icrele) la femele si spermatozoizii (laptii) la masculi.  Ovulul este o celula sferica formata din membrana, nucleu, protoplasma si vitelus. Membrana este prevazuta cu un por, având forma de pâlnie, numit micropil, pe unde patrunde spermatozoidul pentru fecundatie.Spermatozoidul este o celula formata din  membrana,  nucleu si protoplasma. Membrana are o formatie posterioara sub forma unui  flagel care constituie  organul locomotor al spermatozoidului. Dezvoltarea gonadelor de la stadiul juvenil la maturitate si pe  parcursul fiecarui an dupa începerea ciclurilor anuale de reproducere, cunoastem mai multe stadii:

Stadiul 0 :  gonadele lipsesc cu desavârsire

Stadiul I  :  gonadele apar sub forma unor fire subtiri. Sexul nu poate fi diferentiat.

Stadiul II :  gonadele sunt mai dezvoltate. Sexul poate fi recunoscut. Boabele de icre sunt mici.

Stadiul III:  gonadele sunt bine formate. Daca sectionam ovarul, icrele sunt lipite si nu cad.

       Daca sectionam testiculul, sectiunea ramâne relativ rigida.

Stadiul IV: gonadele sunt complet dezvoltate. Daca sectionam ovarul, icrele cad usor. Daca sectionam testiculul, laptii curg.

Stadiul V : gonadele sunt în stadiul de curgere libera sau stimulata usor.

Stadiul VI: Ovarele sunt pliate si contin putine icre. Testiculele  sunt pline cu plasma si sânge.

Ciclul se reia de la stadiul II.

Prolificitatea defineste numarul boabelor de icra depuse de o femela si se exprima ca prolificitate totala (absoluta)  (numarul total de icre depus de o femela) sau prolificitate relativa (numarul  boabelor de icra raportat la 1 kg greutate corporala)

La aceeasi femela prolificitatea este variabila, functie de vârsta si conditiile de viata.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
ALEGEREA UNEI LANSETE

      Un eveniment important in viata oricarui pescar, este procurarea unui vergi ori a unei lansete. Pe lînga faptul ca e o investitie destul de serioasa, multiplele modele care apar zi de zi pe piata fac tot mai grea alegerea lansetei potrivite. Chiar daca o vrem pentru pescuitul cu naluci, pentru pescuitul "la fund" sau pentru pescuitul albiturilor trebuie sa tinem seama de un criteriu important: ce suma putem investi pentru achizit 252f57c ionarea unui bat?

Atunci pornim la pescuitul ciprinidelor mari, in special a crapului, folosim de regula doua lansete. Un incepator, pe lînga bete, trebuie sa se doteze cu o multime de accesorii: mulinete, minciog, juvelnic, haine si accesorii marunte, toate indispensabile in "arsenalul" oricarui pescar. Insa toate acestea costa... Cine nu si-ar dori sa foloseasca aceeasi varga pentru pescuitul tuturor speciilor de pesti?

Din nefericire e doar un mit, compatibilitatile fiind rare; un bat folosit la pescuitul crapului il putem folosi la pescutul somnului. Dar si aici exista multiple cerinte: Batul sa fie destul de puternic pentru "monstrul cu mustati" dar sa fie destul de fin si pentru inteparea batranului crap. Or, aici intervine iar pretul... Cît despre pescuitul cu naluci, exigentele pe care acest gen de pescuit le necesita devin tot mai evidente. Nu vom putea sa mulinam ore-n sir folosind un bat greu, proiectat pentru pescuitul stationar. Pe linga faptul ca ne vom alege cu un antebrat "umflat" nici rezultatele nu vor fi aceleasi, sensibilitatea lansetelor menite pentru pescuitul cu naluci fiind mult mai mare.

Cu cit mai mare este capacitatea de indoire a batului cu atit mai mare greutatea pe care o poate suporta la aruncare. Pentru a alege lanseta potrivita trebuie sa tinem seama si de locul in care o vom folosi. Vom avea nevoie de un bat cu o actiune a virfului mai mare de 100 de grame daca incercam sa lansam la o distanta mai mare de 100 de metri. Cit de mare este menirea batului in obosirea pestelui? Este intr-adevar importanta dar nu in masura in care crede marea majoritate a pescarilor. Cu un bat mai puternic si mai lung putem sa conducem mult mai usor un peste in timpul drilului. Exista insa si dezavantaje. Increzatori in puterea monturii vom forta pestele de dimensiuni mai mari. Acesta va lupta inca de la inceputul drilului cu toate puterile pentru a scapa. Acesta este momentul in care cirligul poate doar rani pestele si ne alegem cu un rateu. Daca "vinatorul de balene" se mai doteaza si cu un fir impletit, montura abia ca mai are sensibilitate. Singurul fapt ce mai poate ameliora situatia este o mulineta, care reglata cu o frana fina va putea usura smuciturile pestelui.

Lungimea lansetelor

Lansetele moderne folosite la pescuitul crapului au intre 3.6 si 3.9 metri. Deseori mai sint folosite lansetele de 3.3 m insa ele prezinta dezavantaje la "ghidarea" pestelui in timpul drilului, mai ales intr-o zona cu multe obstacole. Lansetele de 4.2 m sint prea lungi, nu neaparat pe malul lacului dar mai ales in portbagajul masinii. Cele mai cautate sint, deci betele din doua bucati, de 3.6 - 3,9 m. Concurenta existenta pe piata betelor de pescuit a avut drept consecinta proiectarea unor materiale speciale (gen Hypron) care au dus la construirea unor lansete super-rezistente. Dotate cu inele speciale, aceste lansete nu sint pe buzunarul fiecaruia dar sint totodata cele mai cautate pe piata articolelor sportive.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
CRAPUL DE LA A LA Z

Prin rubrica de fata, ne propunem sa va prezentam cele mai noi si utile informatii despre crap si tehnica de pescuit a acestuia. Informatiile sunt culese in peste 50 de ani de experienta a unor pescari si oameni de stiinta. Unele trucuri sunt adoptate din lucrarile unor mari campioni de crap din strainatate si experimentate mai multi ani in sir. Cum spunea un profesor pescar, "hartia suporta orice, crapul insa nu". Asa ca vom incerca sa va spunem totul despre crap, dar fara a depasi sfera realului, cum fac din pacate multi "cunoscatori" ai genului.

Va uram o lectura placuta si Fir intins !

I. Comportamentul crapilor, modul de viata si de hranire.

Alte particularitati

Text Box: Fara a avea pretentia ca voi reusi sa acopar toate subiectele despre pescuitul acestei enigmatice specii de peste, voi incerca de-a lungul mai multor episoade sa abordez cateva aspecte esentiale despre pescuitul crapului si despre modul de viata al acestuia. Vor fi poate si voci care vor contesta, pe alocuri, punctul meu de vedere, dar in pescuit legile hazardului sunt la ele acasa. Iar daca s-ar ajunge sa punem la punct o "tehnologie" perfecta de pescuit, atunci s-a dus tot farmecul acestui minunat sport. Dar sa trecem la subiect.

Text Box: Crapul este o specie de peste pe cat de raspandita pe atat de enigmatica si ravnita de pescari. Cum majoritatea speciilor de pesti au si un corespondent din fauna terestra, crapul este asociat de multe ori cu porcul; si ca sa fim mai aproape de adevar, sa-l asociem cu porcul mistret. Fara a ve 747h77h dea ceva rau in asta, trebuie sa recunoastem ca atributul de porc al baltilor este datorat asemanarii izbitoare: corp indesat, masiv si greoi, botul orientat in jos (gura protactila, asemanatoare unui sorb).

Se spune ca un crap practic rama prin namol filtrand cantitati mari de hrana. Crapii traiesc in grupuri ierarhizate, sunt suspiciosi nu insa si pradalnici. Capacitatea lor de a intelege si a dejuca capcanele face ca acest peste sa fie mai degraba asociat cu vulpea sau sobolanul. Un crap odata prins si scapat (sau, ne place sa credem, eliberat) devine un adevarat expert in evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o proba de adevarata finete. Crapul este un peste de o inteligenta aparte, dublata de instincte puternice. Singurul sau defect, speculat de pescarii abili, este nevoia acuta de hrana. Desi am citit in mai multe lucrari, personal am trait experienta capturarii unui crap oglinda de doua ori in aceeasi zi, la interval de 1 h; l-am recunoscut pentru ca-i facusem un semn discret pestelui pe inotatoarea dorsala. Ceea ce este interesant, crapul a fost prins la aceeasi lanseta intr-un loc situat la maxim 2-3 m de locul primei agatari.

Ca sa ne putem da seama daca intr-o zona a baltii sunt sau nu crapi, trebuie sa pornim de la observatia ca, in general, crapii fac deseori sarituri mai mult sau mai putin zgomotoase. Uneori se rasucesc energic la "oglinda" apei, alteori fac sarituri spectaculoase, precum delfinii. Insa, ce se intampla cu crapii mari ? Acestia, de cele mai multe ori, evita aglomeratia fiind iritati de prezenta "nepotilor" in zona lor de hranire. Daca nadim o suprafata mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenti in special in zonele limitrofe. Iar cand linistea se asterne, atunci se reped sa adune in graba urmele de hrana ramase in namol. Personal am observat ca atunci cand pestii mici si medii nu mai trageau iar pescarii incepeau sa se plimbe pe langa lansete, atunci apareau si "mistretii cu colti de argint". Cel mai bine este ca nadirea sa nu se faca in exces, daca vrem sa prindem numai exemplare foarte mari. O concluzie personala: sa tinem o linie cu nada putina in afara zonei de nadire intense sau pe un culoar de trecere dintre aceste zone.

O trasatura foarte interesanta este ca, in general, crapul este fricos dar curios in acelasi timp. Chiar daca speriem un crap in timpul lansarii, el fuge pe moment dar revine in scurt timp in locul cu pricina pentru cercetari. Odata am avut o experienta interesanta: am lansat la distanta un arc cat pumnul de incarcat cu mamaliga. Cand a atins apa, aceasta a facut valuri, moment in care un crap, la nici un metru distanta, a sarit in sus speriat. N-au trecut nici doua minute pana cand bambina mi-a pocnit varga la trasatura unui crap de 10 kg. Nu zic ca a fost acelasi crap.

Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal - in care se degaja metan - spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza cu mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii ... pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.

Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura "masa", in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana "crapa" dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.

Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici - care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.

I I. Principalele specii de crap intalnite in tara noastra.

Particularitati.

In tara noastra crapul traieste in general in ape de ses, in lacuri de acumulare, in Dunare, Delta Dunarii, in anumite rauri cu ape domoale. Crapul este un peste de talie mare, greutatea medie a unui adult fiind de 11.5 kg; exemplarele cele mai mari pot depasi 40 kg (au o rata de crestere de 1.4 kg/an) si pot trai peste 40 de ani. Anumiti autori, citand vechi atestari documentare, atribuie romanilor meritul de a fi raspindit aceasta specie in toata Europa.

Reproducerea crapilor are loc in aprilie-mai cand o "crapoaica" matura poate avea o cantitate de icre de pana la 23 % din masa sa neta. Perioada de depunere a icrelor este deosebit de grea pentru femelele crap. La depunerea icrelor, crapii masculi lovesc cu putere femela in abdomen ajutand la expulzarea icrelor. Loviturile repetate si deosebit de puternice pot provoca uneori moartea femelelor tinere. Chiar si in aceste conditii, nu intotdeauna icrele sunt eliminate in totalitate, o parte ramanad in abdomenul femelei pana anul viitor sau chiar mai mult - de unde si expresia "crap cu icre din mai multi ani". Icrele sunt depuse pe vegetatia submersa, de regula in mai multe sedinte. Acestea sunt fecundate de masculi prin stropire cu lapti. Durata eclozarii icrelor de crap depinde de temperatura apei si este de 5-6 zile la o temperatura de 20 C sau de 8-10 zile la 18-19 C.

In tara noastra se intalnesc mai multe specii de crap. In continuare vom prezenta speciile cele mai raspandite la noi, fara a epuiza insa subiectul.

Text Box: 1. Crapul comun - denumit si crap romanesc. Se aseamana cu carasul, avand corpul acoperit in intregime cu solzi.

In cazul exemplarelor de pana la 1 kg, tinerii pescari deseori pot confunda cele doua specii de pesti, respectiv crapul si carasul. Spre deosebire de caras, el prezinta la baza gurii doua mustati tactile iar spatele este curbat, intr-o masura mai mica sau mai mare.

Culoarea este brun - argintie, cu nuante in functie si de particularitatile mediului in care traieste (lacuri, rauri, Dunare, Delta). Este una dintre speciile cele mai spectaculoase si ravnite de catre pescari. Exemplarele mari sunt foarte frumoase, robuste si energice, luptand cu indarjire atunci cand sunt capturate, in timpul drilului. Aceasta specie de crap este cea mai raspandita in tara noastra.

Text Box:

Exemplarele salbatice (crapul salbatic), care traiesc in lacuri neamenajate, Dunare sau Delta se deosebesc prin forma lor usor alungita, fusiforma. Acestia mai poarta numele si de crapi sui. Nu stim in ce masura acestia formeaza o specie aparte dar, cel putin din punct de vedere anatomic si al comportamentului, pot fi asimilati usor cu crapii

romanesti.

Crapul romanesc (comun) are o alimentatie variata, in functie de sezon. Primavara si toamna acestia prefera hrana de origine animala spre deosebire de anotimpul verii cand se orienteaza catre hrana de natura vegetala. Perioada optima de pescuit este toamna cand consuma cantitati mari de hrana, adunand rezerve de grasime pentru iarna. Iarna acestia se retrag spre straturile de fund ale apei reducandu-si activitatea la minim. In acest sezon mananca rar, hrana preferata fiind in special larvele (viermusi, libelule).

Text Box: 2. Crapul oglinda - se caracterizeaza prin lipsa solzilor de pe cea mai mare parte a suprafetei corpului. Exceptie fac zonele de contur si linia mediana pe care sunt dispuse randuri de solzi, rari si mari. Crapul oglinda are

culoare brun-galbuie, cu nuante determinate si de mediul in care acestia traiesc. Exemplarele batrane ajung la greutati impresionante, de peste 30 kg. In tara noastra acest crap mai este cunoscut si sub denumirea de crap Salonta. Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.

Text Box: 3. Crapul golas - este asemanator cu crapul oglinda remarcandu-se absenta totala a solzilor de pe corpul acestora. Exemplarele batrane ajung sa atinga varsta de 35 - 40 de ani si o masa de

peste 40 kg. Remarcam gura orientata in jos, asemanatoare cu un sorb, prevazuta cu doua mustati. Acesti crapi pot scurma malul de pe fundul lacului, pana la adancimi de 20 cm, in cautarea larvelor. Modul de hranire si comportamentul sau sunt similare cu cele ale crapului comun.

Text Box: 4. Amurul sau Cteno (Ctenopharyngodon idella) denumit si Ten (crap chinezesc). Este una dintre speciile de crap cele mai spectaculoase care traiesc in tara noastra, avand preferinte alimentare de natura predominant vegetala. Corpul sau zvelt si fusiform este acoperit in intregime de solzi mari, de culoare gri-argintie, cu nuante inchise pe spate. Exemplarele mari ating uzual 30 kg si peste 130 cm lungime. Acestia sunt niste pesti deosebit de vioi iar cand sunt capturati opun o mare rezistenta, in timpul drilului.

5. Fitofagul si Novacul (Crapi chinezesti). Sunt doua specii extrem de raspandite in tara noastra, in special in lacurile de campie (crescatorii).

Fitofag

Novac

Literatura de specialitate indica doua ramuri distincte: o specie de culoare mai deschisa (care prefera planctonul de natura vegetala) denumit uzual Fitofag si o specie de culoare marmorata (consuma plancton de origine animala) denumita Novac sau Sanger. Acesta din urma poate fi deosebit de Fitofag prin faptul ca are capul mai mare, cu branhii dezvoltate. Aceste specii de crapi chinezesti, din punct de vedere al pescarului sportiv, nu prezinta interes prea mare deoarece nu mananca momeala traditionala si deci nu pot fi capturate in mod sistematic prin procedee de pescuit sportiv. Chiar daca au fost incercari de elaborare a unor retete de momeli speciale pentru aceste specii de pesti, capturile au fost cu totul intamplatoare. Ironia soartei este ca Novacul poate atinge dimensiuni uluitoare, depasind adesea 65 kg. Pentru pescar este o veritabila ispita. Dimensiunile mari se datoreaza si hranirii fortate; odata cu aspirarea apei acesta aduna planctonul pe care il separa prin intermediul branhiilor care prezinta o structura speciala (un veritabil filtru).
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Comportamentul crapilor, modul de viata si de hranire.
Alte particularitati


Fara a avea pretentia ca voi reusi sa acopar toate subiectele despre pescuitul acestei enigmatice specii de peste, voi incerca de-a lungul mai multor episoade sa abordez cateva aspecte esentiale despre pescuitul crapului si despre modul de viata al acestuia. Vor fi poate si voci care vor contesta, pe alocuri, punctul meu de vedere, dar in pescuit legile hazardului sunt la ele acasa. Iar daca s-ar ajunge sa punem la punct o "tehnologie" perfecta de pescuit, atunci s-a dus tot farmecul acestui minunat sport. Dar sa trecem la subiect.

Crapul este o specie de peste pe cat de raspandita pe atat de enigmatica si ravnita de pescari. Cum majoritatea speciilor de pesti au si un corespondent din fauna terestra, crapul este asociat de multe ori cu porcul; si ca sa fim mai aproape de adevar, sa-l asociem cu porcul mistret. Fara a vedea ceva rau in asta, trebuie sa recunoastem ca atributul de porc al baltilor este datorat asemanarii izbitoare: corp indesat, masiv si greoi, botul orientat in jos (gura protactila, asemanatoare unui sorb). Se spune ca un crap practic rama prin namol filtrand cantitati mari de hrana. Crapii traiesc in grupuri ierarhizate, sunt suspiciosi nu insa si pradalnici. Capacitatea lor de a intelege si a dejuca capcanele face ca acest peste sa fie mai degraba asociat cu vulpea sau sobolanul. Un crap odata prins si scapat (sau, ne place sa credem, eliberat) devine un adevarat expert in evitarea momelilor, pescuitul acestora fiind o proba de adevarata finete. Crapul este un peste de o inteligenta aparte, dublata de instincte puternice. Singurul sau defect, speculat de pescarii abili, este nevoia acuta de hrana. Desi am citit in mai multe lucrari, personal am trait experienta capturarii unui crap oglinda de doua ori in aceeasi zi, la interval de 1 h; l-am recunoscut pentru ca-i facusem un semn discret pestelui pe inotatoarea dorsala. Ceea ce este interesant, crapul a fost prins la aceeasi lanseta intr-un loc situat la maxim 2-3 m de locul primei agatari.

Ca sa ne putem da seama daca intr-o zona a baltii sunt sau nu crapi, trebuie sa pornim de la observatia ca, in general, crapii fac deseori sarituri mai mult sau mai putin zgomotoase. Uneori se rasucesc energic la "oglinda" apei, alteori fac sarituri spectaculoase, precum delfinii. Insa, ce se intampla cu crapii mari ? Acestia, de cele mai multe ori, evita aglomeratia fiind iritati de prezenta "nepotilor" in zona lor de hranire. Daca nadim o suprafata mai mare, atunci crapii cei mari vor fi prezenti in special in zonele limitrofe. Iar cand linistea se asterne, atunci se reped sa adune in graba urmele de hrana ramase in namol. Personal am observat ca atunci cand pestii mici si medii nu mai trageau iar pescarii incepeau sa se plimbe pe langa lansete, atunci apareau si "mistretii cu colti de argint". Cel mai bine este ca nadirea sa nu se faca in exces, daca vrem sa prindem numai exemplare foarte mari. O concluzie personala: sa tinem o linie cu nada putina in afara zonei de nadire intense sau pe un culoar de trecere dintre aceste zone. O trasatura foarte interesanta este ca, in general, crapul este fricos dar curios in acelasi timp. Chiar daca speriem un crap in timpul lansarii, el fuge pe moment dar revine in scurt timp in locul cu pricina pentru cercetari. Odata am avut o experienta interesanta: am lansat la distanta un arc cat pumnul de incarcat cu mamaliga. Cand a atins apa, aceasta a facut valuri, moment in care un crap, la nici un metru distanta, a sarit in sus speriat. N-au trecut nici doua minute pana cand bambina mi-a pocnit varga la trasatura unui crap de 10 kg. Nu zic ca a fost acelasi crap.

Crapul este un peste care traieste pe fundul apei, scormonind si brazdand tot fundul albiei, complacandu-se de regula sa stea in ape mai mult tulburi. Un sfat la adresa crapistilor este sa nu neglijeze acest din urma aspect. Este omnivor iar preferintele sale alimentare difera de la un sezon la altul. El mananca uneori mancaruri la care nici cu gandul n-am gandi. Mananca pesti morti, gunoaie aflate in descompunere, gainati de pasare. Unii pescari folosesc cu succes gainat de gaina in prepararea nadei pentru crap. Malul (namolul) este intotdeauna cautat de crap. Acesta contine un soi de bacterii care ajuta digestia crapului. Pe timpul zilelor de caldura torida el pleaca din zonele cu mult mal - in care se degaja metan - spre acele zone cu apa oxigenata. Primavara, cand adopta meniul de carnivor, crapul infuleca si expulzeaza c 343j96d u mare repeziciune ramele de mal, plevusca, mormolocii ... pe care-i ameteste si apoi ii mananca cu mare pofta. Nici racusorii si scoicile nu scapa uneori de foamea crapului, in masura in care acestea din urma nu se baricadeaza la timp. Deseori, puii de crap cad victima propriilor parinti. De aici si succesul unor momeli cu ingrediente de origine animala (bulete cu arome de carne, de peste, biscuiti pentru caini). Crapii sunt de asemenea ierbivori. In anotimpurile calduroase, cand vegetatia subacvatica se gaseste din abundenta, interesul crapului pentru hrana animala scade, consumand preponderent hrana de origine vegetala. Crapul mananca bine atat in anotimpurile calde dar mai ales in prima parte a toamnei, cand acesta se pregateste sa intre in iarna cu o rezerva cat mai importanta de energie. Caderea primei brume anunta ca am intrat deja in plin sezon de pescuit la crap. In aceasta perioada se prind cele mai mari capturi de crap. Aceasta regula este valabila in special pentru crapii romanesti, oglinda si mai putin pentru cteno.

Crapul este prin excelenta un gurmand putand consuma la o singura "masa", in medie, hrana intr-o cantitate echivalenta cu pana la 1/5 din greutatea sa. Daca este privat de hrana sau vremea este capricioasa, crapul poate sta nemancat chiar si o saptamana. Daca are hrana din abundenta el mananca pana "crapa" dupa care urmeaza digestia. In general digestia crapului este rapida, fiind insa dependenta si de temperatura apei si natura alimentelor. In general hrana nepreparata, cum ar fi porumbul, se digera mai greu, lucru nedorit atat de peste cat si de pescarul care someaza mai mult. Buletele, graul fiert si alte preparate obtinute prin coacere sau prin fierbere sunt digerate mai usor iar pestele mananca mai des. Raportul dintre timpul de digerare a hranei nepreparate fata de cele preparate este de 3:1, raport reflectat si in timpul de asteptare al pescarului care realizeaza nadirea. Sa retinem ca sistemul digestiv al crapului se rezuma la un intestin, deci nu are stomac. De aici rezulta ca randamentul prelucrarii alimentelor in sistemul digestiv al crapului nu este prea ridicat, de unde si nevoia permanenta a crapului de a consuma cantitati mari de hrana. Exemplarele foarte mari de crap parcurg zilnic uneori kilometri in cautare de hrana.

Revenind la faza de cautare si analiza a locurilor de pescuit la crap, trebuie sa subliniem ca atunci cand crapii executa sarituri este semn ca apa este oxigenata, hrana este pe placul lor iar acestia se manifesta ca atare. Este un semn mai mult decat promitator ca vom face o partida de pescuit reusita dar asta nu inseamna ca, obligatoriu, el va manca si din momeala noastra. Aici intervine si abilitatea noastra de pescari. Trebuie sa retinem ca, aproape ca o regula, daca nadim intens un loc sansa capturarii unui exemplar mare este minima la inceput, primii veniti fiind crapii tineri, inconstienti, sau crapii salbatici - care nu cunosc experienta capcanelor. Cum pleaca acestia apar si batranii. Un lucru demn de retinut este ca o lupta prelungita cu un crap mare poate determina fuga bancului de crapi din zona. Printr-un sistem specific de comunicare, se pare ca acestia sunt avertizati de victima. Partea buna este ca, desi fricosi, crapii revin uneori destul de repede in zona de hranire. Este de remarcat faptul ca, in general, crapii raspund foarte bine la momelile cu care sunt invatati. Daca acestia au mancat numai porumb, cu siguranta ca vor prefera cele 3 boabe de porumb conservat prinse intr-un ac, in locul mult mai pretentioaselor bulete agatate cu grija in firul de par. Asadar, analizati cu atentie momelile celorlalti pescari care au prins crapi inaintea voastra. Desi nu este esentiala culoarea momelii, totusi culorile luminoase sunt preferate.

Nade si momeli utilizate la pescuitul crapului

Dupa cum am vazut in celelalte doua capitolele dedicate pescuitului crapului, crapii sunt omnivori si au preferinte alimentare in functie de sezon. De la aceasta regula face exceptie Amurul, acesta avand predilectie pentru hrana de natura vegetala. Tot in categoria exceptiilor mai fac parte Fitofagul si Novacul (crapi chinezesti) care consuma numai plancton de natura vegetala respectiv animala, acestia neputand fi capturati prin mijloace specifice pescuitului sportiv decat in mod accidental - motiv pentru care nu vom insista prea mult asupra lor.

Nadele au rolul de a atrage si a mentine pestii in zona in care pescuim si sunt constituite, de regula, din amestecuri de seminte (soia, grau, porumb, canepa etc. - intregi sau macinate), aluat, arome, coloranti, continand uneori si cantitati moderate de rame, viermusi albi. Nada este bine sa fie aleasa corelat cu momeala utilizata si nu intamplator. Intotdeauna trebuie avut in vedere ca nada sa fie aleasa cu grija in functie de sezon, de caracteristicile lacului, de hrana naturala oferita de lacul in cauza.

Momeala are rolul de a atrage pestele si de a-l determina sa inghita acul. Aceasta este fixata prin intermediul unor fire auxiliare, denumite uneori "fir de par", sau se fixeaza direct pe ac. La fel ca si nada, momeala optima se alege tinand cont de sezonul de pescuit, de caracteristicile lacului si de hrana naturala oferita de lac.

Un lucru mai putin stiut de pescari este ca insasi PH-ul apei joaca un rol important in alegerea sau prepararea nadei optime. Intr-un iaz bogat in calciu (PH ridicat) si deci si in hrana, nadele bogate in aminoacizi sunt putin eficace. Buletele "sarace", pe baza de gris, cu o aroma simpla ca atractant, reprezinta alegerea inteleapta pentru acest caz. O nada simpla si clasica cu o aroma si putin ulei volatil devine usor acida. Intr-o apa cu PH-ul 7-7.5 aceasta diferenta prezinta interes pentru crap. In cazul apei dure (PH 8.5), nada de mai sus devine prea acida pierzandu-si atractivitatea ca urmare a gradientului ridicat de aciditate (diferenta mare de aciditate). In acest caz vom pune in nada putin carbonat de calciu sau coaja de ou care au rolul de a diminua aciditatea nadei. A se intelege aici ca problema este valabila atat pentru nada cat mai ales pentru momeala, cazul reprezentativ - buletele.

Aciditatea apei poate fi masurata cu reactivi sau se poate estima "la ochi": o apa cu alge pline de cochilii de scoici si melcisori este in general calcaroasa, unde crapii cresc repede si unde intalnim exemplare mari. Aici ne vom feri sa utilizam nade acide. Din contra, in cazul unei ape cu PH sub pragul lui 7, pescuitul este mult mai usor de practicat, fiind mai putina hrana. In acest caz crapii raspund mai usor la nadele imbogatite cu aminoacizi, ulei de peste, faina animala (de oase), vitamine. Repet, in apele bogate in hrana, aceasta nada acida nu prezinta interes deosebit pentru crap. Am facut un experiment in cateva randuri: intr-o balta cu apa cu PH ridicat, am pescuit in conditii identice cu un bulete acid si unul simplu. Scorul de 4/9 in favoarea buletelui simplu a demonstrat teoria PH-ului. Cu ani in urma un pescar mai in varsta a pescuit langa mine folosind ca nada mamaliga ramasa de la masa. Eu aveam mamaliga speciala, indulcita, colorata si aromata. Numai ca mamaliga mea mi-a adus un crap de 1 kg pe cand vecinului, om simplu de tara, i-a adus 3 bucati la 3-8kg/buc..

Atunci cand momelile individuale nu dau rezultatele scontate, se recomanda utilizarea acestora in diverse combinatii (carcalete). Cel mai des se foloseste combinatia dintre o momeala vegetala si una animala (ex. mamaliga cu rama sau viemusi, cocolosul cu rama sau viermusi) si uneori rame si viermusi impreuna.

Asa cum s-a amintit in repetate randuri, momeala se alege in functie si de caracteristicile lacului (hrana naturala, PH-ul apei, natura fundului bazinului, hidrodinamica apei...) respectiv de anotimpul in care pescuim. Niciodata nu vom obtine satisfactii daca nu tinem cont de aceste observatii.

In continuare vom prezenta cateva retete de preparare/conservare a principalelor momeli de origine vegetala.

Porumbul
Este, prin excelenta, cea mai raspandita momeala pentru crap avand in acelasi timp si o eficacitate extrem de ridicata. Pe langa faptul ca porumbul este preferat de toti crapii, pretul acestuia este foarte redus iar utilizarea sa ca momeala este cat se poate de simpla. Porumbul se poate folosi in forma naturala (porumb de lapte sau uscat) sau prelucrat prin fierbere/conservare.

Porumbul crud (de lapte) este foarte eficient si se poate procura in perioada iulie-august, perioada de la formarea bobului si pana la uscare. Pentru a avea la dispozitie porumb crud si in alt sezon decat cel al verii, se colecteaza boabele crude si apoi se conserva prin congelare. Porumbul uscat este foarte eficient in special in cazul exemplarelor medii si mari de crap. Acesta se poate fixa de carlig cu ajutorul unui fir subtire ("fir de par" trecut prin boaba gaurita, operatiune care necesita ceva experienta si rabdare. Operatia este mult simplificata daca boaba este fiarta; insirarea boabelor fierte pe "firul de par" (fir de nylon, ata, par de cal ...) se poate face rapid, cu un ac simplu de cusut. Porumbul fiert mai prezinta avantajul ca se poate fixa direct in carligul de pescuit. Prin adaugarea unei arome in apa, in timpul fierberii sau conservarii, porumbul devine o momeala foarte atractiva pentru crap. Porumb fiert, gata preparat, puteti cumpara direct din magazinele de specialitate. Oferta este deosebit de generoasa fiind comercializate conserve cu diferite arome: de miere, de vanilie, de anason, de ciocolata etc. Cel mai eficient, dupa parerea multor pescari cu experienta, ar fi porumbul cu aroma de anason. Dar ce facem daca dorim sa folosim cantitati mai mari de porumb fiert ca nada in amestec cu alte ingrediente ? Costurile ar putea sa fie mult mai ridicate ! Solutia ar fi sa-l prepara chiar noi. O reteta de mare succes in prepararea boabelor de porumb fiert este urmatoarea: se sorteaza boabele de porumb cu ajutorul unei site. Boabele sortate se pun intr-un vas, de preferinta din inox. Peste boabe se adauga apa, in cantitate cam de doua ori cat cea de boabe. Pentru a creste atractivitatea boabelor se pot adauga si o serie de arome sub forma de uleiuri volatile sau plante aromate (seminte de canepa, anason ... ) adaugate in timpul fierberii. Este bine sa adaugam si putina miere sau zahar in apa in care fierbe porumbul. Boabele se fierb la foc mic timp de cca. 1 1/2 pana la 2 ore, in vasul permanent acoperit. Dupa acest timp se opreste focul lasand boabele sa se raceasca odata cu apa. In acest fel boabele fierte se umfla fara sa se sparga. Boabele "explodate" nu se folosesc la pescuitul crapului dar pot servi ca nada sau momeala pentru platica, babusca si caras. Ca arome pot fi folosite uleiurile volatile, Scopex, Aromex, mierea etc. Nu exista restrictii din punct de vedere al soiului de porumb folosit ca momeala insa eu prefer soiul de porumb "mocanesc" care prezinta o boaba neteda, lucioasa, de culoare rosiatica si care prin fierbere se umfla bine fara sa crape. In alte tari creste un soi de porumb cu boaba uriasa, foarte bun pentru pescuit si care se comercializeaza si la noi sub forma de conserve. De retinut ca atunci cand boabele se pun direct in carlig, numarul optim de boabe prinse in carlig este de 2-3, in functie de marimea acestora si de numarul carligului (deschiderea sa); intotdeauna trebuie sa retinem ca varful carligului trebuie sa fie liber, putin iesit din ultima boaba, altfel existand pericolul ca boabele sa impiedice carligul sa intepe pestele. Carligele se vor lega de linie cu fir textil de 0.2-0.25 mm grosime si o lungime de circa 10 cm lungime. Pe firul textil se pot insera inca 3-5 boabe, alaturi de cele prinse in carlig. De retinut ca primavara, la pescuitul ciortanului, se pot obtine rezultate superioare daca boabele sunt decorticate (se indeparteaza coaja).

Ca nada de o eficienta extraordinara mentionam boabele de porumb prajite in emulsii cu ulei de usturoi, care atrag si mentin pe loc si pe cei mai pretentiosi crapi. Acest tip de nada este mai putin cunoscuta si utilizata de catre pescari.

Graul

Este o samanta excelenta, foarte eficienta pentru crapi, desi adesea omisa de crapisti. Este foarte eficienta in special primavara, cand crapii prefera alimentele mici si moi. Nadirea cu grau, fiert sau nu, atrage si pesti mai mici care sunt urmati de crapi. Zgomotul de la impactul boabelor de grau cu apa atrage si stimuleaza crapii din zona. Singurul dezavantaj este ca graul atrage foarte multa albitura, care uneori ne sacaie prea mult.

Cartoful
Este o momeala care, sub forma de cubulete de diferite marimi si conservate in saramura, ne poate aduce capturi impresionante, in special cand celelalte momeli (porumb, bulete...) nu dau roade. Totusi, nu recomandam cartoful ca o momeala foarte eficienta ci mai degraba ca o alternativa pentru perioadele cand crapii nu consuma momelile traditionale

Buletele
Fara indoiala, buletele reprezinta cea mai complexa momeala utilizata la pescuitul crapului, putand avea o gama foarte larga de marimi, culori, gust, miros si chiar densitate, caracteristici care nu pot fi obtinute la alte tipuri de momeli, cum ar fi semintele, de exemplu. O caracteristica foarte importanta a buletelor este aceea de a permite alegerea selectiva a speciilor de pesti pe care dorim sa-i pescuim, evitand astfel trasaturile sacaietoare ale altor "nepoftiti" (platica, carasul...). Si ca sa reamintim ca o momeala buna trebuie sa fie usor de digerat, buletele este realizat pe baza de paste fainoase, preparate prin fierbere, deci usor digerabile. Astfel, un bulet realizat dintr-un aluat bun va fi digerat in maximum 3 ore fata de unul cu componente brute (seminte) care poate necesita un timp de circa 5-6 ore pentru o digerare completa, ciclul de hranire fiind redus in primul caz la jumatate, iar crapul va manca mai des

O alta caracteristica importanta a buletelor este consistenta. Se considera ca un bulete de calitate trebuie sa aiba o consistenta care sa-i asigure o rezistenta corespunzatoare in timpul lansarii si sa reziste in apa mult timp, fara a se inmuia si apoi dezintegra in apa; cand crapul musca buletele, acestea trebuie sa se sparga fara efort prea mare, moment in care se elibereaza un norisor de arome ce nu-i va permite crapului sa plece fara a consuma momeala. Primavara, buletele pot fi ceva mai moi. Alegerea compozitiei optime a buletelui trebuie sa se faca in functie de sezon, de PH-ul apei, de specia de crap urmarita etc.

Principalele ingrediente ale buletelor sunt, in ordinea preferintelor, faina de soia, de orez, proteinele de lapte, faina de peste, faina de grau, de porumb etc.. Soia si faina de peste proaspata dau rezultatul cel mai spectaculos aproape pentru toate speciile de crap. Pentru a usura realizarea buletelor se pot utiliza cu mare succes amestecurile STAR BAITS care permit obtinerea oricarui tip de bulete. Cele mai bune rezultate am obtinut cu Protein Mix si Fish Mix, proportia celor doua componente fiind variabila de la un anotimp la altul. Aceste amestecuri contin printre altele si elemente solubile care sporesc atractivitatea momelei, similar aromelor. O remarca foarte importanta este ca buletele trebuie sa fie proaspete pentru a da rezultatul scontat, adica marele crap. Un bulete vechi este deseori ocolit de crapii experimentati.In continuare va prezentam urmatoarele retete de bulete, preluate din literatura de specialitate si incercate de noi cu succes in decursul ultimilor doi ani. Desi pregatirea prin mijloace proprii a buletelor nu este prea simpla, marele avantaj consta in prospetimea garantata a acestora.

Cele mai spectaculoase capturi au fost prinse, in cele mai multe cazuri, cu ajutorul buletelor medii 18-20 mm care se pot lega de carlig (1 sau 2 bucati) cu ajutorul unui fir ca in figura alaturata. Firul utilizat poate fi un fir dentar. In cazul buletelor foarte mari, frecvent au loc rateuri datorita "mascarii" carligului de catre bulete.

Pentru a realiza bulete aromate, gama de arome Star Baits este foarte potrivita. De mentionat ca atunci cand buletele simple nu dau rezultate, se recomanda utilizarea aromelor in combinatie cu solventi, acizi organici, aldehide de fructe. Inainte de lansare, dupa caz, putem folosi aromele tip spray. Cand nada este aruncata in cantitati mici se recomanda supradozarea buletelor cu arome. Daca nadim din abundenta atunci vom fi mai economi cu aromele. Ori de cate ori avem ocazia, nu trebuie sa omitem din reteta si o mica doza de zahar, ca atractant.

Rezultate remarcabile putem obtine adaugand la reteta uleiuri volatile de usturoi (foarte eficient), coriandru, canepa, anason, chimen, menta, lamaie. Uleiurile pure precum Complex Oil sunt de asemenea destul de eficiente. Uleiurile se introduc in compozitia aluatului, la preparare, sau se pot folosi la umectarea buletelor inainte de lansare. Tensiunea superficiala foarte mare face ca uleiurile sa fie absorbite foarte rapid in masa buletelor. Trebuie mentionat ca uleiurile volatile sunt foarte concentrate astfel ca poate fi suficienta pentru aromare si o cantitate echivalenta cu 3-4 picaturi/kg de aluat. In literatura de specialitate straina se mentioneaza cazul unui campion mondial de pescuit la crap care umecta buletele in tuica naturala. Se pare ca aroma alcolului, in general, este agreata de crap; totodata, alcolul (tuica) favorizeaza descompunerea lenta a stratului superficial al buletelui care difuzeaza lent in apa atragand pestii. In lipsa uleiurilor putem folosi si ierburile si semintele aromatice. Personal folosesc cu bune rezultate leusteanul, anasonul, coriandrul, menta, seminte de canepa. Reamintim ca, in apele foarte bogate in hrana, buletele simple pot fi uneori mult mai eficace decat cele puternic aromate.Culoarea buletelor nu este esentiala dar este bine sa fie in ton cu aroma (bulete cu miros de peste-culoare maro etc.). In apele intunecate culorile deschise pot da rezultate bune. O categorie aparte de bulete o reprezinta buletele solubile. Acestea se folosesc cu randament bun primavara si iarna; vara sunt la fel de preferate dar atrag "albitura" care le pot consuma inainte de venirea crapilor. Buletele solubile se pot prepara din acelasi aluat ca si celelalte dar uscate, fara a fi fierte sau, dupa preferinta, se pot fierbe cel mult 1-3 minute. Pentru cele nefierte, in reteta oualele se inlocuiesc cu lapte praf. Atentie ! Aceste bulete pot da rezultate satisfacatoare si bune la pescuitul fitofagului (in special crapul Novac).

In cazul lacurilor cu fundul acoperit de vegetatie sau cu strat gros de noroi, utilizarea unor bulete flotante, plutitoare, poate fi salvatoare. Acestea se realizeaza in conditii mai speciale utilizand mixturi cu granulatie fina, bogate in proteine de lapte. Mix Flottant Star Baits si Protein Mix, cernute fin, reprezinta varianta cea mai indicata. Buletele flotante bine realizate pot rezista in apa si 24 de ore. Dupa caz, buletele flotante pot fi incarcate cu mici fire de plumb astfel incat densitatea echivalenta sa fie apropiata sau putin mai mare decat cea a apei.

Primavara putem folosi reteta de toamna dar fara fierbere, ci doar uscare 5 zile in aer liber. In ultima instanta, cand nu reusim sa realizam un bulete de calitate, sau cand timpul nu este generos cu noi, putem achizitiona buletele din comert. Rezultatele cele mai bune le-am inregistrat cu buletele produse de Sensas, cu conditia ca acestea sa nu fie prea vechi.

Ca un ultim sfat, retetele recomandate de noi sunt verificate cu bune rezultate pe balti din zona Bucurestiului dar suntem convinsi ca pot fi imaginate mult mai multe combinatii, unele poate chiar mai eficiente, totul depinzand de inspiratia fiecaruia. 

Mamaliga
Mamaliga este nada/momeala cu cea mai larga utilizare in pescuitul sportiv. Aprecierea acestei nade se datoreaza in primul rand usurintei cu care este realizata dar si rezultatelor remarcabile obtinute in pescuitul mai multor specii de pesti dintre care amintim carasul, platica, albitura si nu in ultimul rand crapul.


Mamaliga pentru nada
Pentru a pregati o mamaliga pentru nadire nu avem nevoie decat de malai, de preferat extra, si de apa. Se pune apa la fiert intr-un tuci de fonta, cu 2-3 maini de malai in ea si se lasa la fiert pana da in clocot. Apoi adaugam cam jumatate din cantitatea de malai necesara, ajustandu-se cantitatea de apa astfel incat compozitia sa fie putin vascoasa. Dupa caz, vom adauga colorant alimentar rosu sau galben (sofran), arome, indulcitor (zahar, miere), seminte de in, floarea soarelui etc., prajite si macinate. Se amesteca cat mai des pana cand compozitia este bine fiarta. In continuare vom adauga treptat si vom amesteca bine si restul de malai pana se obtine mamaliga de consistenta dorita. Mamaliga se va rasturna pe un capac de lemn avand grija sa nu cada coaja arsa si afumata, formata pe fundul tuciului. Mamaliga astfel obtinuta se poate folosi cu succes ca nada pusa pe arc, fiind in acelasi timp si balast, sau poate fi aruncata in zona de pescuit cu ajutorul unei prastii. Reteta poate fi adaptata in functie de inventivitatea fiecaruia. Unii pescari adauga in continutul nadei si mici cantitati de gainat de pasare (de gaina). Se pare ca mirosul acestuia atrage foarte bine crapul, in special pe cel romanesc. Uleiurile volatile de usturoi, o picatura, maxim doua, sunt de asemenea foarte eficiente.


Mamaliga pentru momeala (patratica)
Spre deosebire de mamaliga pentru nada obtinuta prin reteta de mai sus, mamaliga pentru patratica, folosita ca momeala in carlig, este mai greu de realizat. Aceasta nu trebuie sa fie prea dura insa trebuie sa fie suficient de rezistenta pentru a ramane in carlig in timpul lanseului si, dupa aceea, timp de mai multe ore, in apa. O mamaliga incorect realizata nu rezista in apa decat circa 20-30 min., ceea ce este total insuficient, mai ales la pescuitul crapului. O mamaliga de calitate este usor plastica dar suficient de dura pentru a se pastra in carlig timp de cel putin 2-3 ore. Retetele de preparare a mamaligii pentru patratica sunt destul de numeroase si care mai de care se poate lauda cu un artificiu care asigura produsului sau un succes teribil. Stiti cum sunt pescarii !

In continuare va voi prezenta o reteta proprie, la modul relativ spus, dar care va poate da satisfactii depline.Se ia o masura de faina si doua de malai fin cernut. Se pune cca. 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun cu circa 3 masuri de apa. Cand compozitia a fiert, se adauga 1 lingura de miere sau 2-3 pastile de zaharina (nu fermenteaza prea repede), un virf de cutit de sofran si 4-5 picaturi de esenta de anason. Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, amestacandu-se continuu. Cand s-a fiert suficient, mamaliga se rastoarna pe un capac de lemn. Se introduce mamaliga intr-o bucata de panza, dres de dama si se face o minge ceva mai mare decat pumnul, stransa bine cu materialul respectiv si apoi latita pentru a putea fi fiarta uniform pe intreaga sectiune. Deci, dupa aceea se fierbe pana cand aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa sa se scurga pe un fund de lemn dupa care se scoate din material.
Aceasta poate fi apoi:

o        taiata cubulete de diferite marimi (cu latura de 6-30 mm), dupa dorinta;

o        facuta cocolos prin framantarea acesteia impreuna cu putin srot, pesmet macinat sau chiar putina paine proaspata. Pentru a putea fi framantata, mamaliga se inmoaie putin in apa pana devine de consistenta plastelinei.


De tinut minte:

·         mamaliga nu trebuie sa aiba miros de mancare, prajeli sau alte alimente pe care le consumam sau le-am preparat anterior in ceaun;

·         fumatorii trebuie sa se abtina de la fumat in tot acest timp, chiar daca le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel cand fixam nada si momeala in carlig. Tutunul este cea mai eficienta "antimomeala";

·         apa pentru prepararea mamaligii este bine sa fie luata din lac sau dintr-o fantana curata, apa plata imbuteliata sau, in caz extrem, apa de robinet tinuta 1-2 zile intr-un vas in aer liber;

·         in loc de zahar este preferabil sa folosim miere curata sau pastile de zaharina, deoarece mamaliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Cand se intorc salaii

Uneori se pare ca fix atunci cand ai inteles cum sa faci ca sa prinzi, totul se schimba. Asa se intampla, de pilda, primavara. Salaii se aduna toti la un loc pentru a depune si apoi brusc dispar iarasi in adancuri. Dar la momentul potrivit, cand cutreiera cu totii zonele cu apa mica ca sa vaneze pestisorii prada, sunt usor de prins. Gaseste-i atunci si poti fi sigur ca vei avea o partida exceptionala.

Zeul lacului iti da cu o mana dar iti ia cu cealalta. Situatia 848j96i se va schimba repede. Temperatura apei se ridica, pestii prada stationeaza si prietenii nostri salaii se afunda in locurile cu ape adanca. Iar noi ramanem frustrati, pusi in situatia de a defini un alt pattern de comportament in locuri mai greu de pescuit.

Odata cu toamna abia incepe armistitiul. Temperatura scade si zilele se scurteaza, iar pestisorii prada si salaii deopotriva se muta din nou in straturile superficiale ale apei. Din nou se pescuieste bine in zonele cu apa mica de langa mal. Norocul nostru!

Cand urmarim salaii, toamna, atat pe lacurile naturale cat si in lacurile de acumulare, vom incerca in primul rand sa pescuim in apele de pe langa maluri, pe langa bancurile de nisip si in zonele cu stanci. Acolo unde am gasit salaii primavara, ii vom regasi din nou si acum, toamna.

Promontorii

Salaii, ca si alte specii, gasesc interesante apele din jurul malurilor care se intind intre ape. De-o parte si de alta a promontoriilor, apele sunt suficient de adanci, au structuri submerse variate si ofera pestilor o multime de locuri unde se pot ascunde pentru a pandi prada.

Toamna, in special la inceputul ei, apele din jurul promontoriilor cele mai mari sunt si cele mai productive. Sunt perfecte cele care se intind mult in largul lacului, cu creste inalte si plate, care se continua in scari. In perioadele zilei cand lumina este slaba, poti fi sigur ca salaii se vor ridica pana la un metru sub apa printre stanci. Acolo se aduna zooplancton si alge, dar si pestii-prada. E imposibil pentru salai sa reziste tentatiei.

Malurile cu nisip si pietris

A doua locatie ca importanta este apa din dreptul malurilor formate din nisip si pietris. De obicei sunt abrupte si ofera salailor ascunzatori bune si structuri bogate in peste-prada.
De pe astfel de maluri se poate pescui cu succes direct de pe uscat, pentru ca langa ele se vor aduna rapitorii. Daca mai sunt si roci si stanci submerse, e cu atat mai sigur ca veti prinde peste in astfel de locuri.


Albiile de rauri si parauri

Pentru salau, albiile apelor curgatoare sunt locuri foarte bune pentru a depune sau a vana, in functie de anotimp. Primavara urca pe rauri pentru a cauta loc de reproducere, iar toamna se intorc pentru a-si potoli foamea. Imediat ce vine toamna, pestisorii mici urca pe rau, iar dupa ei vin salaii. Sunt atrasi atat de raurile mici cat si de cele mari. Dar pentru mine albiile mari ale raurilor cu debit mare sunt cele mai promitatoare. Caut salaul in special pe mijlocul apei, exact in albia raului, dar si in zona de la gura de varsare a raului in lac. Structurile de la gura de varsare, stancile si rocile scufundate pe jumatate, daca sunt, merita si ele atentie.

Cum determinam salaul sa atace

Acum stim unde sa cautam salaii toamna. Sa trecem mai departe. Cum facem sa-i prindem?

Este evident ca salaii care se ridica la apa mica nu sunt acolo ca sa se joace. E vorba de vanatoare organizata de pestisori. De ce, atunci, sa nu le oferim exact ceea ce vor?

Am inceput cu totii sezonul pescuind cu pestisor viu, acum e momentul sa incheiem ciclul in acelasi fel. Renuntati asadar la lipitori, creveti si alte momeli si faceti rost de pestisori vii, de toate marimile. Cu putin efort ii puteti prinde chiar la fata locului.

Ca si montura de toamna, eu folosesc un simplu carlig prins direct de struna sau un rig de spinnerbait ceva mai lung prins cu agrafa cu vartej de la Berkley. Carligele mele favorite sunt in general cele speciale pentru monturi cu pestisor viu facute de casa Gamakatsu, nr. 6, in general de culoare rosie sau orange.

Cand folosesc rotative, recuperarea este excesiv de lenta. Folosesc intotdeauna un plumb care pastreaza contactul cu fundul si leg de el direct un fir la 90 de grade, lung de 1 metru, de care atasez rotativa sau un spinner bait. Intre plumb si naluca folosesc un element flotant, ca sa tina firul intins. Culoarea paletelor variaza, pentru mine cele mai prinzatoare au fost cele aurii si verde/chartreuse.

In ambele situatii, monturile pot fi pescuite cu barca cu motorul pornit sau lasata in voia vantului, cat timp am grija sa lestez corespunzator. Iata-ne deci ajunsi la un subiect interesant, si anume plumbii. Sa prinzi salai in ape cu fundal variabil si stanci scufundate, poate fi dificil, dar nu cu noul concept de lestare Foam Walker. Sistemul Foam Walker, o combinatie de spuma poliuretanica si plumb, pastreaza naluca sau momeala in zona imediat deasupra fundului lacului, nu exista o alta metoda mai eficienta da a tine momeala in zona de atac.

Ultimul subiect discutat va fi cel legat de controlul barcii. Cel care stapaneste mai bine barca va prinde si peste mai mult. Invatati sa faceti trolling mergand cu barca contra vantului sau sa controlati plutirea barcii folosind geamanduri si ancore plutitoare ca sa incetineasca barca, daca vantul e prea puternic. Multi pescari din barca care folosesc monturi cu viu pescuiesc la trolling la viteze prea mari, chiar si cu rotative.

In loc de concluzie, va reamintesc ca timpul pe care l-ati petrecut cautand salaul in primavara va va fi folositor si toamna. Cautati-l in aceleasi locuri, in ape scazute, cand se schimba vantul, incercati cu pestisor viu. Veti vedea ca mai devreme sau mai tarziu va veti afla deasupra unui banc abia iesit la vanatoare.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Din secretele plutelor de pescuit

Atunci cand avem o varga si dorim s-o dotam cu o linie noua, primul lucru la care ne gadim este ce fir luam, daca acesta rezista la solicitarile capturiilor pe care ni le dorim in juvelnic; apoi urmeaza carligul: cat de mic sa fie, ce culoare. Deseori, pe ultimul plan este lasata pluta si apoi plumbii. Numai ca sunt situatii cand reusita unei partide este hotarata chiar de acest ultim element - pluta - care are rolul de semnalizator care ne avertizeaza, mai mult sau mai putin eficient, ca pestii ataca momeala.

In functie de pretentiile noastre de natura estetica sau functionala, pluta poate fi realizata din materiale primare (varful unui cocean de porumb, o pana de gasca etc.) sau materiale compozite (lemn de esenta speciala, plastic, pluta, teava de ac de seringa). Partea din pluta care ramane deasupra luciului apei se numeste antena. Mai departe, in functie de distanta la care pescuim si de acuitatea noastra vizuala, antenele p 737u2024h lutelor vor fi viu colorate, asa incat sa existe un contrast suficient intre culoarea apei si culoarea antenei. Cand distanta este mai mare acestea pot fi prevazute in varf cu o bobita viu colorata realizata din polistiren expandat sau plastic. Cea mai importanta cerinta pe care toate plutele trebuie sa o asigure este flotabilitatea.

Odata aleasa, pluta trebuie lestata cu ajutorul unor plumbi calibrati, asa incat aceasta sa aiba o pozitie in general verticala pe luciul apei. Plutele de firma au marcate pe corp si antena o serie de repere care ne indica nivelul optim de scufundare, fiind inscrisa si greutatea plumbilor pentru lestare. Insa ce nu se stie este ca forma plutei joaca un rol esential in viteza de reactie a acesteia (durata timpului de revenire la suprafata) atunci cand pestele trage. O pluta scufundata care revine foarte repede in pozitia initiala va fi denumita "pluta rapida" iar in cazul opus, cand revine mai lent la pozitia initiala, o vom denumi "pluta lenta". O pluta rapida este caracterizeaza de o forta arhimedica mare ceea ce presupune ca la scufundare pestele trebuie sa traga serios de momeala. Daca pestele este rapitor atunci totul este in regula, acestia fiind mai agresivi; daca pestele este pasnic, este foarte probabil ca acesta sa se sperie de rezistenta ridicata opusa de pluta si sa lase imediat momeala. Ne propunem in continuare sa explicam fenomenul fizic care sta la baza proiectarii plutelor. Teoria are la baza legea lui Arhimede care spune ca asupra oricarui corp scufundat intr-un lichid actioneaza o forta de jos in jus a carei marime este data de greutatea volumului de lichid dezlocuit de acel corp.



Un model simplificat, dar destul de precis, este prezentat in fig. alaturata. In timpul pescuitului, pluta este supusa actiunii a 2 forte importante:
1. Greutatea ansamblului pluta-fir-ac-momeala-plumbi de lestare (G);
2. Forta arhimedica (A) care actioneaza asupra plutei.
Diferenta dintre A si G, proiectata pe axa X (vezi figura alaturata), ne da rezultanta (N), care poate fi orientata in sus (cand A>G - lucru de dorit), in jos (pentru G > A - caz nedorit pentru pescuit) si cazul particular N=0 (cand G=A, pluta este aflata in echilibru). Primul caz (N>0) este cel vizat de orice pescar, adica atunci cand pluta invinge greutatea lestului. Marimea rezultantei N ne da tocmai acceleratia cu care pluta revine la suprafata apei. Aici intervine un paradox: vreau ca N > 0 (adica sa vad pluta deasupra apei) dar N > 0 inseamna o rezistenta opusa de pluta care ar putea fi simtita de peste, in sens nefavorabil. Daca N scade foarte aproape de zero pluta poate reveni foarte greu deasupra apei, ramanand mai mult timp scufundata desi pestele poate intre timp a lasat momeala. Care este compromisul optim ? Aici intervine maiestria fabricantului. Analizand cele doua forte, G (greutatea) poate fi considerata constanta, in timp ce a doua (A) se modifica in momentul in care pestele trage, dupa o lege ce tine cont de forma si marimea partii nescufundate a plutei. Nu vom insista asupra partii de calcul matematic insa vom prezenta concluzia finala care arata ca forma ideala a plutei este cea a picaturii de apa aflate in cadere, prevazuta cu o antena supla, colorata pe tronsoane in mai multe culori vii (galben-rosu) - vezi fig. de mai jos.

Dupa cum observati, pluta are o forma ce se poate reduce la doua figuri geometrice: o semisfera si respectiv un con. Avantajul acestei plute este acela ca asigura o flotabilitate stabila iar volumul mic situat deasupra nivelului apei determina o crestere optima a fortei arhimedice atunci cand pestele trage, asa incat pluta nu este simtita de peste. In functie de gustul nostru, semisfera de baza poate avea un diametru mai mic incat pluta va fi mai supla, caz recomandabil pentru o lansare usoara la distante mari. O forma deosebit de eficienta este si aceea a unui elipsoid de rotatie cu raport mare intre cele doua axe ale sectiunii longitudiale (vezi prima figura).
Cercetarile efectuate au demonstrat ca partea din pluta situata deasupra apei (exceptand antena) trebuie sa fie de cca. 10-15 % din inaltimea plutei (se considera ca momeala este in carlig). Pentru pestele rapitor agresiv aceste recomandari nu mai sunt valabile. Din contra, pluta se poate folosi in pozitie inversa, cu semisfera deasupra.

Ultima faza este aceea a echilibrarii plutei cu ajutorul unor bilute de plumb, fixate pe fir la cca. 5-10 mm deasupra carligului. Pentru cazul pestilor pasnici, vom adauga bilute pana cand corpul plutei va fi scufundat in proportie de cca. 85-90%. O astfel de pluta va avea o viteza de reactie suficient de buna si nu va deranja pestele in timpul atacului. Modul de lestare nu este chiar intamplator. Atunci cand pescuim pe fundul apei, pestele are tendinta sa ia momeala si sa urce spre suprafata. Spunem ca "a pus-o pe lat". In acest caz pestele ridica spre suprafata plumbii lasand pluta fara contra-greutate. Daca plumbii sunt mai grei, unele specii de pesti de talie mica ar putea simti greutatea plumbilor si deseori lasa momeala si pleaca. Pentru a atenua acest soc se recomanda o lestare graduala, in 2-3 trepte, ca in fig. alaturata. Astfel, imediat langa carlig punem un singur plumb, mai usor. Urmeaza apoi ca la 3 cm sa mai adaugam inca 1-2 plumbi si ultima treapta, de sus, restul plumbilor. Lestarea graduala este deosebit de eficienta mai ales la pescuitul caraselului, la rosioara, babusca. Un alt avantaj este acela ca pluta se inclina treptat anuntand din timp intentia pestelui. Trebuie subliniat si un mic dezavantaj al lestarii graduale si anume acela ca in timpul lansarii sau la intepaturile ratate plumbii se pot incurca intre ei formand uneori noduri.

Concluzii:
- o pluta de calitate are forma corpului asemanatoare unei picaturi suple de apa aflata in cadere, cu antena subtire, eventual cu o "perla" viu colorata in capatul superior al antenei;
- pentru pestii pasnici, corpul plutei de forma optima va fi scufundat in apa in cea mai mare parte (85-90%), pentru a reduce rezistenta opusa de pluta in timpul atacului;
- pentru pestii rapitori pluta va fi scufundata in proportie de max. 80 %, restul de 20 % cotribuind la cresterea rezistentei opuse de pluta in timpul scufundarii, in vederea autointeparii;
-lestarea eficienta se face gradual, cu mai multi plumbi plasati pe fir in mod echidistant.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Cum ne alegem lanseta

lansete.gif

Am intilnit numeroase persoane care au cumparat lansete usoare pentru pescuitul crapului, sau lansete grele pentru pescuitul rapitorilor. Pe linga disconfort, acestia s-au lovit de o serie de probleme, unele extrem de costisitoare. Cunosc citeva cazuri in care la pescuitul crapului era folosita o lanseta cu actiune 10-30 g, lungime 2.1 m. Nu mare a fost surpriza acelor pescari care, aruncind plumbi avind grutate cu mult peste cit recomanda producatorul lansetei, dupa un numar de lanseuri au rupt lansetele. Acestia, in majoritatea cazurilor incepatori, nu cunosteau nimic despre rezistenta lansetelor (actiune, putere). Dar sa vedem cum ne alegem lansetele.

Lansetele se caracterizeaza prin doua elemente:

actiune;

putere.

Actiunea poate fi:

De virf (A) - actiune rapida;

Mijocie (B) - actiune semirapida;

Parabolica (C);

Lenta(D).

Actiunea foarte rapida este specifica in general pestilor mari. In unele cazuri literele A,B,C si D sunt inlocuite prin cifre in 13313t197n intervalul 1,5-5.



Puterea este, de regula, determinata cu relatia:

P = gmax x 10, unde gmax - reprezinta masa maxima a plumbului, in grame (ex: Lanseta A 10-30 - lanseta actiune rapida, greutatea maxima a plumbului lansat intre 10-30 grame). Daca alegem o greutate mult mai mica lansarile vor fi scurte si imprecise; daca depasim sarcina recomandata, la lansare este posibila ruperea lansetei. De remarcat ca puterea are alt sens decit in mecanica.

Pe baza puterii putem alege firul corespunzator. Astfel, rezistenta firului trebuie sa fie de max. 7 ori puterea vergii. Daca avem de exemplu o lanseta cu puterea 300 g (deci 10-30 g greutatea plumbului, inscrisa pe ea) firul optim este de maxim 3 kgf la nod, in conditii de soc. Un fir mai gros poate pune in pericol varga.

Atentie, rezistenta firului se considera la nod, deci vom alege un fir de circa 6 kgf rezistenta pe un tronson de 1 m fara nod (mentionata de producator). Lungimea lansetei este si ea importanta prin distanta la care lansam, determinind capacitatea lansetei de a absorbi socul provocat de pestii mari. La pescuitul pestilor mari, pentru a reduce efortul pescarului, se recomanda lansete de minim 2.7 m cu miner lung (pentru doua maini).

Aceste valori, mentionate mai sus, sunt orientative si deseori nu se respecta fara prea mari riscuri (daca exista si experienta) dar, teoretic, siguranta lansetei este relativa in aceste cazuri, depinzind de experienta pescarului si de calitatea celorlalte componente si vom mentiona aici in special mulineta. Combinind actiunea, puterea si lungimea lansetei putem pescui fara riscuri, cu efort minim si satisfactii depline.


De-ale pescarilorLanseta - INTREBUINTAREA CORECTA SI INDICATII



   Daca aveti putina rabdare sa cititi aceste rinduri si imi acordati citeva minute veti putea salva de la moarte lanseta dvs. preferata….deci……
   Cind intrati sau iesiti dintr-o barca , vehicul, sau treceti printre boscheti si pomi fiti foarte atenti cu lanseta dvs. Virful (spicul) se poate rupe (fractura) foarte usor , prinzindu-l in usa de la masina, impiedicindu-va, sau atagindu-l de un copac (numai citeva exemple..) Cel mai bine este sa dezasamblati lanseta pina ajungeti la destinatia dorita sau daca este dintr-o singura bucata minuiti-o cu minerul in fata.
   Cind luptati (drill) cu un peste nu tineti undita mai sus decit minerul . Aceasta va transfera energia intr-o zona cu un diametru mai mic. Senzatia de a reduce din forta pe care o exercitati si din forta de lupta a pestelui sint evidente dar tot transferul mecanic il suporta lanseta, deci …important : MINUITI LANSETA NUMAI DE MINER.
   Daca pescuiti cu o undita de grafit in situati de furtuna cu descarcari elecrtice lasati lanseta din mana IMEDIAT , grafitul este un bun conducator de electricitate ca si mina, bratul, picioarele dvs. Economisiti “gratarul” pentru o zi cu soare in prezenta familiei.
   Daca pescuiti la fly cu muste care au ochi din metal sau alte greutati sau cind trageti o naluca si chiar un rig cu plumb agatat de o creanga sau de fundul apei, o lovitura directa a lansetei este echivalenta cu un glonte - cu siguranta o idee proasta. Asta in caz ca v-ati intrebat vreodata… Incercati sa trageti de fir ( oricum este mai ieftin decit mulineta ).
   Daca va agatati rigul la fundul apei sa nu trageti cu lanseta in sus folosind spicul ; ca sa eliberati firul, indreptati lanseta pe axa firului si trageti usor in directia opusa blocind pickup-ul mulinetei cu mina sau daca ajungeti la fir trageti direct de el lasind lanseta direct pe mal . Nu

uitati ca inelul din virful lansetei este foarte expus la distrugere in cazul unor astfel de solicitari . Nu cred ca 20 de metri de fir si un rig face cit o lanseta.
Cind va luptati cu un peste si sinteti fortat sa il urmariti cu virful lansetei - aflindu-va in barca sau intr-o apa mai mica - aveti grija sa nu frecati lanseta de fundul barcii sau de pietris aceast lucru deteriorind integritatea batului. In situati de acest gen trebuie sa actionati rapid sa va salvati “prietenul”.
   Nu stresati lanseta intru-n singur punct. Acest stress puternic se intimpla de regula atunci cind intepati pestele, lupta(drilul) de aproape sau atunci cind ridicati pestele direct din apa fara ajutorul minciocului. Indoirea severa a virfului sau a lansetei intr-un singur loc transfera toata energia in acel punct si poate cauza o rupere. Lansetele sunt calculate sa reziste unei tensiuni in intregimea batului si solicitarea la care o supunem trebuie sa fie in concordanta cu limitele acestea.
   Cind aduceti pestele la mincioc sau la mina nu mulinati linia in intregime. O regula buna este sa lasati o distanta egala cu lanseta , daca aveti o lanseta de 3 metrii lasati si linia nemulinata de 3 metrii de la cirlig la virful lansetei. Ridicati virful lansetei incet si aduceti pestele spre mincioc, nu ridicati virful lansetei peste cap si sa apucati linia cu mina. Pestele poate sa zvicneasca si sa va prinda cu garda “jos”.
Dupa ce aveti pestele in micioc si adrenalina a inceput sa fie la maxim sa nu uitam ca prietenul nostru zace rupt de oboseala undeva linga noi in iarba. Cele mai multe acidente se intimpla in aceste momente , uitind si din greseala calcind peste lanseta. Deci…….ATENTIE !
Evitati mulinarea agrafelor sau a cirligelor prin ultimul inel , aceastea pot deteriora insertia de ceramica sau chiar fractura complet virful
   Intodeauna aveti grija la grosimea firului folosit . Un fir prea gros poate sa duca la ruperea prematura a batului. Ginditiva ca la un motor, nu treceti de linia rosie a turometrului…nu?


   Inainte de asamblarea lansetei stergeti de apa , praf sau alte mizerii terminatia fiecarui segment . Aceste impuritati pot duce la sudarea imbinarii si creaza zgirieturi sau crapaturi in momentul dezasamblarii.

Terminologia lansetei in limba engleza




  EX - FAST = Foarte rapida

  FAST = Rapida

  MODERATE = Actiune mijlocie

  SLOW = Actiune inceata

  Actiunea lansetelor: Ne referim la caracteristica flexari acestora, si variaza de la Inceata pina la Foarte rapida . O lanseta foarte rapida va flexa in portiunea de virf, o lanseta inceata va flexa in intregimea ei iar cea mijlocie... asa cum descrie si cuvintul , la mijloc

  Lansarea si recuperarea: Nu ma refer la recuperarea firului ci la recuperarea batului din vibratie. Anume - in momentul lansari varga flexeaza intr-o zona negativa (in spatele nostru) . Dupa lansare automat ea va flexa si in fata nostra intr-o zona pozitiva . Aceasta flexare dintr-o zona in cealalta afecteaza lanseul firului, perioada de recuperare pina la revenirea intr-o pozitie statica fiind critica . Cu cit este mai lunga ca durata de timp cu atita frecarea cu firul este mai mare si direct lanseul este mai scurt si inexact. Ideal este ca timpul de recuperare sa fie cit mai scurt posibil Cele mai bune din acest punct de vedere sunt lansetele de actiune rapida la care recuperarea este aproape instantanee.

  Puterea : In general ne referim la termenul de lanseu , dril si puterea de a ridica un peste (greutate) de la sol. Dar din pacate fiecare fabricant foloseste termeni de putere a unei lansete in termeni personalizati, unii de la 00 la 6 alti de la A la F - iar in Romania intilnim clasificarea dupa grame sau dupa Lbs . Cel mai bun sfat este sa contactati fabricantul sau distribuitori acestor companii, pentru a va clarifica aceast coeficient de putere al lansetelor .

Metode de intretinere si curatare a lansetelor


   Dupa terminarea partidei de pescuit fie la apa sarata fie dulce - clatiti lanseta intr-o solutie calduta diluata cu detergent de vase ca sa eliminati orice reziduri si mirosuri. Usacati lanseta inainte de a pune in husa. In plus puteti sa o stergeti cu o solutie de silicon sau o ceara de lustruit mobila , asta numai daca vreti sa arate bine pina la urmatoarea partida de pescuit.
   Curatati, ungeti filetul si mecanismul de prindere al mulinetei, cu un ulei mineral cum ar fi WD40 sau un ulei anti-coroziv
   In timpul calatoriilor sau al deplasarilor tineti lanseta in husa sau si mai indicat in tuburi construite special transportului. Lansetele neprotejate sint in permanenta expuse riscului de a se distruge.
   Verificati periodic terminatile sectiunilor si ghidurile (matisarea si ceramica).
   Nu depozitati lanseta intr-un loc umed, cu temperaturi ridicate sau foarte coborite, alegeti un loc uscat la o temperatura medie
   Ocazional ungeti capetele de jontare cu ceara sau parafina, aceast lucru va duce la o inadire perfecta si o dezasamblare mai usoara
   Feriti lanseta de copii , au o placere nebuna sa se dueleze cu ele si sa distruga lucruri scumpe …si nu uitati ciinii … acestora le place tare mult sa roada minerele de pluta
   Hmmmmm era sa uit … la asamblarea lansetei pozitionati virful pe axa la 90 de grade si rotiti-l in pozitie dreapta apasind usor cele doua sectiuni inspre inaditura aliniind inelele intre ele. La dezasamblare procedati in revers . Nu apucati lanseta de inele cind executati aceasta manevra………
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Sheffield

            Pescari la sheffield sunt multi, dar discutiile despre aceasta stil, cel putin pana acum, s-au referit la originea termenului si nu la tehnica. Personal, nu mi-am pus nici o data problema de ce la noi ii spune sheffield in timp ce in alte parti se numeste a l'anglaise sau match. Consider ca tehnica este mai importanta decat denumirea acesteia (eu cel putin de cand o stiu i se se spune sheffield - denumire acceptata si de catre AGVPS).

Sheffield-ul se foloseste in general atunci cand este necesar pescuitul la distante mari (pana la 50-70 m) cu pluta si la adancimi ce depasesc cu mult lungimea vergii. Vergile cele mai uzuale sunt cele de tipul match de 3.9m sau 4.2m cu foarte multe inele (16-17 de preferinta). Acestea permit lansari foarte precise si la distante mari, iar datorita inelelor cu picior lung nu permit lipirea firului de varga. Tot datorita lungimii destul de mari a vergilor putem avea un control foarte bun asupra plutei. Eu folosesc o varga Competition Match (de la GIPO) de 3.90 m in marea majoritate a cazurilor cand pescuiesc la sheffield si Competition Match de 4.20 m cand dau la pesti mai mari.

Mulineta ideala pentru aceasta tehnica trebuie sa aiba o recuperare rapida, frana pe coada (preferabil) si cel mai important sa se potriveasca perfect cu varga (varful conului descris de fir atunci cand iese de pe tambur trebuie sa fie in dreptul primului inel). Este bine sa avem o astfel de mulineta destinata numai acestui tip de pescuit. In privinta mulinetelor cred ca cele mai bune sunt SHIMANO Stradic 3000 GTM (am vazut la Scothorne in Croatia trei astfel de mulinete, aliniate in stand).

Firul folosit trebuie sa fie scufundator, pentru a se putea scufunda imediat dupa lansare si in acest fel nu va mai crea burta, ceea ce inseamna intepaturi rapide si precise, fara rateuri. Grosimea lui este in general intre 0.10 si 0.18 (personal folosesc 0.12 si 0.14). Este bine sa avem un degresant pentru fir (ar trebui sa se gaseasca prin magazinele de specialitate) si care trebuie folosit cu cel putin 5 minute inaintea primei lansari, usurand in acest fel scufundarea.

Plutele folosite sunt din cele lestate, culisante, speciale pentru sheffield. Greutatea plutei se alege in functie de distanta la care se pescuieste si conditiile de pe balta (curent, vant etc), iar lestul in functie de pestele urmarit si adancimea apei. Cand alegem sensibilitatea plutei trebuie avuta in vedere specia de pesti urmarita. Faptul ca plutele culiseaza permite pescuitul la adancimi mai mari decat lungimea vergii. Pluta se prinde pe fir prin intermediul unei agrafe cu vartej. Pentru blocarea cursei plutei se folosesc noduri culisante. Nodul de jos trebuie asezat la o inaltime destul de mare fata de plumb, in asa fel incat atunci cand suntem in pozitie de lansare, pluta sa nu atinga plumbul. Nodul de sus este cel care determina adancimea la care pescuim. In ultimul timp au aparut plutele cu lest variabil (prin scoaterea sau adaugarea unor saibe) si care pot fi folosite in foarte multe cazuri.

Lestarea trebuie facuta, asa cum am spus, in functie de pestele urmarit si adancimea apei. In general se folosesc plumbaje intre 1 si 2 gr.; cu cat adancimea apei este mai mare se foloseste un plumbaj mai greu pentru ca montura sa ajunga mai rapid pe fundul apei, dar aceasta nu trebuie sa fie foarte mare pentru a nu micsora sensibilitatea. Se poate folosi un plumbaj unic culisant (are avantajul ca nu se incurca asa usor si coboara foarte rapid) sau un plumbaj format din multe alice distribuite pe linie (si care este foarte sensibil).

In privinta carligelor acestea trebuie sa fie inchise pentru a retine foarte bine pestele (riscul de a pierde pestele pe drum este foarte mare). Marimile cele mai des intalnite fiind intre 14 si 18 (personal folosesc VMC anglaise). Lungimea forfacului este in general mult mai mare decat in cazul pescuitului la fix (cca 50 cm) putand fi lestat.

In ceea ce priveste tehnica propriu-zisa ar cam fi urmatoarele: dupa ce ne alegem locul de pescuit si ne pregatim ustensilele se vor face cateva lanseuri de control, timp in care putem determina lungimea la care vom pescui, adancimea apei, curentul si pot fi facute modificari asupra liniei de pescuit. Cand ne hotaram unde si cum vom pescui putem face o lansare si trece firul de pescuit prin stoperul de la mulineta (ne asiguram ca toate lanseurile vor fi facute la aceasi distanta) sau putem marca pe firul de la mulineta cu un marker special. Dupa aceasta lansam din nou in zona in care dorim sa pescuim, asezam varga pe suport si nadim locul. In cazul in care distanta este prea mare se va folosi o prastie pentru nadire. Dupa ce am nadit locul putem recupera, pune momeala in carlig si lansa din nou. Nu ramane decat sa asteptam pestele.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
RUBESIANA

La prima vedere, titlul ar putea dezamagi pe multi dintre "confratii" nostri care vor exclama cu siguranta: alta tehnica? Trecind insa in revista concursurile mondiale de pescuit din ultimii ani, putem observa lesne ca aceasta metoda aduce cele mai bune rezultate si recruteaza tot mai multi adepti. Chiar daca este o realitate cruda, trebuie sa acceptam faptul ca odata cu trecerea anilor pestele lipseste tot mai mult din apele noastre iar ademenirea lor in cirlig devine o s 17517t1920r arcina care presupune tot mai mult viclesug. Pentru cei care practica pescuitul cu vergi lungi, metoda prezentata in acest material poate sa constituie un ghid excelent pentru initiere.



Batul si firul

Inima acestei metode este folosirea unei vergi de pescuit de lungime mare, formata din mai multe segmente. Vîrful are de regula 5-6 metri si este asemenea unei undite telescopice in care segmentele intra unul intr-altul pe dinauntru. Restul vergii este alcatuit din segmente de 1 - 1.20 metri, care se imbina prin mufare. Astfel, daca avem o undita de 12 m si vrem sa o reducem la 10 metri, ii scoatem primele doua segmente, insa nu ca la o undita telescopica normala ci direct, de la mina. Despre marci nu voi aminti fiindca tot mai multe firme renumite arunca pe piata o diversitate fantastica de sortimente la niste preturi la fel de spectaculoase. Rubesienele cel mai des utilizate atit in concursuri cit si in pescuitul de zi cu zi sint de 9 - 12 metri, existind insa "minuni" de 15, chiar 16 metri. Important este ca rubesiana sa fie cit mai rezistenta fara o elasticitate sporita; altfel, in cazul drilului unor pesti mai "rasariti", varga poate ceda. Este indicat ca, fiecare rubesiana cumparata sa aiba unul sau doua virfuri de rezerva. Un aspect important pentru o varga de asemenea dimensiuni este si greutatea. O rubesiana de 12.5 m cintareste in medie 960 de grame dar aceasta greutate difera in functie de calitatea carbonului din compozitie. O greutate mai mica asigura si un confort sporit dar satisfactia si precizia acestui gen de pescuit este maxima. Grosimea firului pe care-l folosim este influentata de pestii pe care-i cautam si mai ales de apetitul acestora. Firul nu este prins de virf ci de un cauciuc special fixat in interiorul unditei ajutind la amortizarea socurilor. Sa nu uitam ca, atunci cind pescuim pe apa curgatoare trebuie sa avem un forfac atit de sensibil ca sa se rupa in cazul unei agatari. Nimic nu e mai suparator decit ruperea acestui cauciuc. Grosimea firului trebuie sa fie foarte mica, variind intre 0.06 si 0.12 mm. Este bine sa folosim un forfac cit mai lung mai ales daca pestele nu este lacom. Avantajul consta in imprimarea unei miscari cit mai naturale momelii din cirlig in cazul in care agitam montura. Momeala in miscare va stirni intotdeauna interesul pestilor.

Plumbi, plute si cirlige

Exista numeroase tehnici de echilibrare a monturii cu plumbi. Intr-o prima clasificare exista echilibrari pentru pescuitul in ape linistite sau pe riuri. In apele linistite, in cazul in care pestele musca mai slab este indicat sa folosim o montura echilibrata cu plumbi dispersati. Acestia trebuie sa culiseze pe fir pe riuri pestele musca mult mai hotarit iar asta necesita un plumbaj mai usor. Sa nu uitam de lungimea forfacului care trebuie sa fie cit mai mare. Multitudinea fabricantilor de plute a dus la aparitia unor sortimente atit de bogate incit deseori cadem in nehotarire. In ape linistite va trebui sa folosim plute cit mai usoare si cit mai mici. Inelul prin care culiseaza firul trebuie sa fie situat cit mai aproape de "gitul" plutei pentru ca montura sa nu ne pacaleasca prin "culcarea" la orizontala a corpului plutei chiar si in cazul unei echilibrari perfecte. Un accesoriu de asemenea foarte util pentru aceasta metoda este folosirea unui stativ protector. Acesta ne va permite sa sprijinim mai usor segmentele pe care le scoatem prin mufare fara a le deteriora. Folosirea acesui stativ economisteste minute pretioase in timpul unui concurs.

Metoda

Montura bine echilibrata este cea mai importanta la pescuitul cu rubesiana. O montura fina, cu un cirlig nr. 22 si un fir subtire de 0.06 mm. vor putea fi "stapinite" mult mai usor chiar si in cazul in care apa are un curs lent. In conditiile unei calduri dogoritoare cind pestii sunt mai greu de ademenit va trebui sa indepartam plumbii la o distanta de 80 - 120 de centimetri de cirlig. Platicile de dimensiuni mai mari vor putea rezista mai greu tentatiei de a apuca momeala "scufundatoare". Vom folosi cirligele sub forma picaturilor. Acestea chiar daca sunt mai greu de gasit in comert, imprima momelii o miscare foarte naturala. Daca in trecut fiecare pescar avea metoda lui de preparare a nadei, in zilele noastre diversitatea sortimentelor oferite in magazinele de pescuit coplesesc si chiar deruteaza cumparatorul. Dar chiar si cu aceste sortimente bogate ne putem "arde". Va trebui sa cumparam in functie de anotimpul in care le vom folosi, in functie de apa pe care vom pescui si in functie proportia in care le vom amesteca.

Nada si nadirea

Pescuitul la rubesiana necesita, dintre toate genurile de pescuit cea mai mare cantitate de nada. Tocmai pentru ca este cel mai precis mod de a pescui (in functie de locul pe care-l alegem) pestii trebuie atrasi si mentinuti in acelasi loc in care am nadit prima oara. Iata doua retete pentru ape linistite si pentru ape curgatoare.

Pentru ape linistite (ingrediente pentru 10 kg de nada) 3 kg. de piine farimitata, 1kg de napolitane cu aroma de cocos, 1 kg de napolitane cu aroma de vanilie, 2 kg.de saminta de cinepa prajita, 1 kg. de saminta de floarea soarelui prajita, 1kg. de faina de malai prajita.

Pentru ape curgatoare (ingrediente pentru 10 kg de nada) 4 kg. de piine prajita, 1kg de napolitane cu aroma de vanilie, 3 kg. de saminta de floarea soarelui prajita, 1 kg de lut galben si 1kg. de faina de malai prajita.

In ape linistite este indicat sa folosim cit mai multe ingrediente uleioase datorita mirosului puternic pe care il raspindesc in apa. Miezul bolului de nada trebuie sa fie viu: viermusi, larve de libelula sau viermi de faina, excelenti la pescuitul babustei atit ca nada cit si in cirlig.

Drilul

Practica ne va invata sa estimam marimea pestelui imediat dupa intepare. Primul obiectiv va fi acela a indeparta pestele de locul in care am nadit pentru ca acesta sa nu-si sperie "amicii" care se hranesc acolo. Pentru a aduce la mal pestele, trebuie sa tinem in permanenta varga intinsa, demufind-o apoi, segment cu segment, in functie de lungime, pina la "virful" de 5 metri. Cu mina libera va trebui sa apucam un minciog care trebuie sa fie cit mai lung, pentru a ne ajuta sa scoatem cit mai repede si mai comod pestele din apa.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Rotativele



Rotativele sunt naluci excelente pentru stiuca, pentru apele mici cele mai bune fiind de marimea 3-6, fara corp. Animatia este si aici foarte importanta, nu tarati pur si simplu rotativa, lansati, intindeti firul imediat, smuciti usor lanseta pentru a pune rotativa in miscare, recuperati 1-2m, opriti, lasati rotativa sa cada cativa centimetri (in functie de adancimea apei), iar smuciti usor... In ape reci, rotativa da uneori rezultate mai bune decat oscilantele sau alte naluci, la fel si in cazul apelor tulburi, vibratiile emise de rotativa sunt mai puternice iar stiuca o detecteaza mai usor.

Ca modele sigure (va spun care sunt preferatele mele) puteti folosi Mosca Spanto si Longet, Vibrax, Mepps Aglia si Lusox, BerTi Clasic etc.

   Voblerele mi se par cele mai bune naluci in apa mica. In ape de 1m, cu bradis, orice alta naluca ia bradis si nu mai lucreaza pe cand un vobler bine manuit lucreaza fara piedici, fara graba, fara rateuri. Pentru pescuitul de suprafata se folosesc voblere plutitoare, cu sau fara barbeta.

   Clasa voblerelor este foarte mare si nu poate fi acoperita intr-un articol asa ca am sa va prezint numai cateva.

Voblerele de suprafata, cu barbeta. In aceasta categorie se inscriu mai multe modele: Minnow (Salmo Minnow, Rapala Original si Husky Jerk), Shad (Salmo Roach si Perch, Rapala SSR), Pike, imitatia stiucii [un vobler excelent, cel mai bun model este cel de la Salmo (au mai incercat si altii sa-l copieze dar rezultatele au fost slabe)] si Fat (Salmo Butcher, Rapala Shallow Fat Rap). Esentialul la aceste voblere este sa alegeti din modelele pe care le-am prezentat (sau din altele) numai pe cele strict de suprafata (sa nu uitam ca e vorba acum de pescuitul in ape mici).

Animarea voblerelor este foarte importanta, incerc sa va fac un filmulet... Povestit.

Lansati... (atentie sa controlati lanseul si aveti firul sub control tot timpul)... cand voblerul a cazut in apa inchideti pikup-ul si asteptati (valurile facute de vobler in cadere sunt suficiente pentru a-l misca) o stiuca aflata la panda in apropiere sigur a auzit caderea voblerului in apa si va fi curioasa sa vada ce s-a intamplat, lasati-i timp de reactie.

Asteptati cateva secunde (20-30) apoi smuciti usor voblerul si mulinati 5-6 ture de manivela... opriti... porniti voblerul usor (la cea mai mica viteza la care lucreaza), ar trebui sa vedeti pe suprafata apei dara lasata de miscarea voblerului... dupa 2-3 metri opriti iar si miscati usor voblerul din varful lansetei... smuciti usor...

   Voblerele fara barbeta. Modelele mele preferate sunt Popp-erele (Salmo Pop) si Jerk-urile (Salmo Jack si Fatso). Daca voblerele cu barbeta se misca doar la o simpla tractiune din cauza barbetei, aici lucrurile se schimba, totul depinde numai de pescar.

  Popp-erele au in fata o cavitate care, atunci cand sunt smucite brusc, produce un "splash" (adica un fel de Pleosc, o stropitura care atrage atentia rapitorilor aflati in zona). Cred ca deja v-ati dat seama cum functioneaza: lansati, asteptati sa se linisteasca apa... smuciti puternic, dar scurt... asteptati... smuciti. Aceste voblere au avantajul ca nu se scufunda nici un pic iar in cazul unei ape invadate de bradis il puteti folosi intr-o apa de-o palma.

Oscilantele, rotativele sau voblerele isi pot dovedi eficienta numai dupa incercari repetate asa ca nu mai asteptati sfaturi si folositi-le.
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751
Fir textil sau nylon ?

In domeniul liniilor de pescuit, in ciuda progresului constant inregistrat de nylon, firul textil se impune din ce in ce mai mult pe piata. In prezent cele doua produse sunt complementare dar radical diferite. Nylonul este un fir monofilament obtinut prin polimerizarea fibrelor sintetice poliamidice. Firele textile sunt materiale compozite- multifilare (polietilenice, kevlar, spectra, dyneema, coramid) unele componente avind rezistenta de 10 ori mai mare decit a otelului.



Avantaje nylon:

    * este ieftin, usor de procurat, cu fiabilitate din ce in ce mai buna;
    * umple bine mulineta, da siguranta lanseului;
    * rezistenta acceptabila, elasticitate ridicata, ceea ce-l face un bun amortizor in cazul lansarilor ratate;
    * utilizabil la toate tipurile de inele.

Dezavantaje nylon:

    * rezistenta la frecare este limitata;
    * la distante mari elasticitatea dauneaza considerabil uneori facind intepaturile ineficace;
    * suporta destul de rau ultravioletele;
    * uneori, dezavantajele enumerate anterior impun schimbarea firului cel putin anual.

Avantaje fir textil:

    * rezistenta este de circa 3 ori mai mare decit la nylon (de cinci ori la nod), la diametre egale;
    * rezistenta la uzura este foarte buna;
    * durata de viata ridicata (poate fi schimbat si la 3 ani);
    * coeficient de intindere aproape nul fiind extrem de eficient la intepat chiar la distante foarte mari;

Dezavantaje fir textil:

    * asezarea pe tambur lasa de dorit iar alunecarea pe inele este redusa fiind necesare inele foarte dure (Sic, Gold Cemet);
    * rigiditatea firului nu iarta lansarile ratate;
    * pretul este foarte ridicat.

Tinind cont de descrierile de mai sus, de cele mai multe ori se prefera linia din nylon de calitate si forfacul din fir textil. Aceasta combinatie este foarte eficienta la pescuitul pestilor mari.

Alegerea firelor se face in functie de grosime, rezistenta la tractiune (la nod), culoare. Intotdeauna se urmareste utilizarea firului cu grosime minima pentru categoria la care pescuim, cu culoare in functie de limpezimea apei. Un fir prea gros asigura o siguranta marita dar cu o frecventa scazuta a numarului de muscaturi.
pus acum 13 ani
   
damian
Membru

Din: MOTRU
Inregistrat: acum 13 ani
Postari: 2
de cotele apelor nu zice nimeni nimic

_______________________________________
fir intins
pus acum 13 ani
   
Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 8751

damian a scris:

de cotele apelor nu zice nimeni nimic


Ia cauta tu mai bine pe forum pe viitor ..... Ce zici ?
pus acum 13 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la