Stiati ca din piscicultura

FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania
Forumul pescarilor din Romania . Iti plac pestii , pescuitul , iesirile in natura ? Aici este locul tau de pe internet....Tehnici de pescuit , nade si momeli pentru pesti , scule de pescuit , barci pentru pescari , specii de pesti , discutii despre pescuit , aici le gasesti . Informatii despre balti , pesti rapitori, Delta Dunarii , pescuit pe Dunare , solunar, salau , crap , caras , stiuca , biban, voblere , twistere , lansete si mulinete pentru pescari, magazin de pescuit , retete , bors de peste , peste la gratar , peste la cuptor , plachie de peste....Pentru toti pescarii din Romania....FIR INTINS !

Lista Forumurilor Pe Tematici

FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania | Reguli | Inregistrare | Login

POZE FORUM PESCUITUL - PESCAR HOINAR PRIN ROMANIA

Nu sunteti logat.

Nou pe simpatie:
barbyy din Bucuresti

Femeie
19 ani
Bucuresti
cauta Barbat
23 - 80 ani

FORUM PESCUITUL - Pescar Hoinar prin Romania / STIATI CA ...... ? / Stiati ca .. din piscicultura ..

Autor

Mesaj

Pagini: 1

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

Recent am pus mana pe o carte de Piscicultura numita: "Piscicultura practica", scrisa de Prof. I. Pojoga si Ing. R. Negriu, deoarece ceea ce am citit in carte mi s-a parut interesant m-am decis sa reproduc mai jos o parte din ceea ce este legat de pasiunea comuna: pescuitul.

- Aparitia in masa a unor alge planctonice - albastre, verzi, brune sau rosii - care fac apa sa se coloreze, poarta denumirea de ,,inflorire a apei"
Acest fenomen contribuie de multe ori la moartea pestilor.
Algele verzi si albastre consuma mari cantitati de azot. In acest caz, culoarea apei este verde-albastrie.
Diatomeele, clasa de alge brune-galbui unicelulare, microscopice, cu schelet silicios, coloreaza apa in brun.
Flagelatele (Clasa de protozoare, cu organizare relativ simpla, caracterizate prin prezenta unuia sau mai multor flageli si, la unele specii, cu cromatofori cu clorofila), confera apei o culoare galbena-verzuie, dar nu actioneaza toxic asupra pestilor.

- Daca exitenta fitoplanctonului este necesara in cantitati normale - formand sursa de hrana a zooplanctonului si pestilor fitofagi, dezvoltarea lui masiva determina, in timpul noptii, scaderea oxigenului si mortalitatea pestilor.

- Pentru a inlatura cauzele care duc la micsorarea suprafetei de exploatare, precum si la scaderea productiei naturale a iazurilor si helesteielor, se recurge la distrugerea plantelor flotante, emerse si submerse prin mijloace chimite (cu rezultate reduse) si in special pe cale mecanica.

- Plantele acvatice se pot valorifica ca ingrasamant atat pentru helesteie si iazuri dar si pentru terenurile agricole.
Alt mod de valorificare a plantelor acvatice, dupa taiere si recoltare este si cel prin care se extrag o serie de produse cum ar fi: antibioticele, amidonul, glucoza. Eficienta acestor extractii este deosebita in cazul marilor complexe piscicole.
Plantele acvatice pot fi folosite, in special in prima perioada de dezvoltare, la hranirea suplimetara a bovinelor, ovinelor, porcinelor, pasarilor etc.

- Depunerea malului adus de apele curgatoare care erodeaza terenurile invecinate duce la scaderea productiei piscicole.
Este de remarcat, insa ca aceste depuneri contribuie, prin sarurile dizolvate in ele, la sporirea productiei piscicole cu o conditie: fenomenul de depunere sa nu fie prea accentuat (datorita despaduririlor, araturilor etc.), caci in acest caz depunerile micsoreaza saturatia in ogxigen, apare bioxidul de carbon liber ce duce la scaderea pH-ului si la formarea unui mediu acid.

- Impotmorilea bazinelor piscicole se mai face si prin depunerea pe fundul apei a resturilor de plante acvatice.

- Plaurul este format din plante hidrofile ca: trestia, papura, rogozul precum si din plante xerofile sau amfibii, care traiesc pe suprafata uscata a plaurului avand ca suport o patura subtire de humus format prin descompunerea plantelor.

- Namolul este o sursa directa de Azot.

- S-a putut observa ca scaderea productiei piscicole din helesteie se datoreaza diminuarii fosforului, ceea ce este normal, tinand seama ca in compozitia scheletului pestilor se gaseste fosfor din abudenta sub forma de Ca3(PO4).
Lipsa fosforului este resimtita in general in prima perioada postembrionara a pestilor, cand are loc formarea organelor si in special a scheletului, provocand degenerarea, in timp ce prezenta fosforului contribuie la formarea precocitatii si la un ritm de crestere mai rapid.

- Drept indicator al bogatiei apei in saruri potasice serveste prezenta plantelor acvatice ca: ciuma apei (Elodea), limbarita (Alisma) si sageata apei (Sagitaria).

- Apele sarace in calciu sunt caracterizate prin lipsa molustelor.

- Varul are proprietatea de a neutraliza acizii din sol si din apa care se formeaza in helesteie, mai ales prin descompunerea materiilor organice. Afara de acest rol important, unele saruri minerale insolubile ce contin fosfor, potasiu etc., devin solubile sub actiunea varului si amelioreaza capacitatea biogenica a helesteului. Tot datorita prezentei calciului, toate procesele de descompunere organica sunt accelerate, favorizand formarea nitratilor si in consecinta, formarea hranei naturale a pestilor. Utilizarea varului in piscicultura se face in momentul vidarii iazurilor sau cu, cateva zile (14-20) inainte de introducerea pestilor in apa ( - n.m.)
Un numar de paraziti animali si vegetali sunt distrusi de actiunea varului, care este un dezinfectant perfect pentru helesteie.
In crescatoriile alimentate numai cu apa din precipitatii, imprastierea de var joaca un rol si mai important, deoarece aceste ape sunt in general sarace in calciu, element atat de necesar pentru formarea scheletului. S-a observat intr-adevar ca apele care contin un procent mai mare de calciu sunt bogate in pesti.
S-a putut constata ca, prin aplicarea varului ca amendament, calciul are proprietatea de a distruge pentozanii, care formeaza hrana bacteriilor denitrificatoare si contribuie astfel la pastrarea azotului pe fundul helesteielor.

- Dupa Kostoiant, in sucurile digestive ale stomacului si intestinelor se gasesc urmatoarele enzime: la pestii rapitori se gasesc in stomac pepsina si acidul chorhidric; in pancreas: amilaza, lipaza si tripsina; in intestin: enterochinaza si erepsina; la pestii pasnici omnivori (la crap), se gaseste in pancreas: amilaza, maltaza si tripsina, iar in intestine, enterochinaza si erepsina.
Activitatea enzimelor depinde de temperatura.
S-a observat ca intensitatea digestiei la crap este in raport direct cu temperatura; cu cat temperatura este mai ridicata, cu atat digestia este mai intenga. La 5-8 gr. C digestia este foarte limitata.
Dupa Knauthe t. maxima pentru digestia normala este de 25 grade C; peste aceasta temperatura functiile fiziologice ale crapului nu sunt normale.
Volk (1927) a putut stabili ca, in timp ce la stiuca predomina enzimele, care descompun materiile albuminoide, la crap predomina enzimele care descompun hidratii de carbon.

- La ciprinide, lipsind stomacul, lipseste si digestia stomacala. Aceasta deficienta este compesata printr-un intestin lung.
Pestii lipsiti de stomac iau hrana in cantitati mici si evacueaza destul de repede continutul intestinal.
Viteza trecerii hranei prin tractul gastrointestinal depinde de calitatea si de volumul ei. Astfel, la stiuca, digestia dureaza 3-5 zile. Crapul, peste lipsit de stomac, se hraneste cu cantitati mici de alimente. Astfel, digestia are loc mult mai repede.
Pestii, ca si celelalte vertebrate superioare, au nevoie de substante azotate (proteice) pentru reinnoirea si dezvoltarea tesuturilor corpului, hidrati de carbon care se transforma in energie sau materii de rezerva suf forma de grasime, cum si de saruri minerale folosite mai ales pentru formarea scheletului.

- Pestii sunt mai putin sensibili fata de materiile toxice care ajung in tubul digestiv, decat vertebratele superioare. Imunitatea pestilor fata de materiile toxice se explica probabil prin proprietatea ficatului lor de a neutraliza materiile toxice care ajung in tubul digestiv.

- Pestele utilizeaza foarte bine hrana pana la 80%.
Cu cat pestele este mai tanar cu atat are mai multa nevoie de substante proteice.
Prezenta sarurilor in alimente duce la cresterea utilizarii hidratilor de carbon, contribuind totodata la pastrarea substantelor albuminoide proprii.
Energia schimbului de substande depinde intr-o proportie mare de felul cum pestele digera o hrana sau alta.

- Pentru a mari digestibilitatea hidratilor de carbon si a preintampina imbolnavirea pestilor, cerealele si leguminoasele se inmoaie, tinandu-se in apa cel putin 6 ore inainte de distribuire, primavara, iar vara 1-2 ore.

- Malul nu formeaza o sursa directa de hrana pentru flora acvatica. Majoritatea plantelor se dezvolta pe seama hranei absorbite direct din apa, care la randul ei, vine in contact direct cu malul.

Va urma! Spor la lectura! Sper sa va fie de folos!

Modificat de dori (acum 15 ani)

pus acum 15 ani

filica ciutac
Vizitator

dori a scris:

R

-
erepsina.
Activitatea enzimelor depinde de temperatura.
S-a observat ca intensitatea digestiei la crap este in raport direct cu temperatura; cu cat temperatura este mai ridicata, cu atat digestia este mai intenga. La 5-8 gr. C digestia este foarte limitata.color=blue]-[/color][/b] Pestele utilizeaza foarte bine hrana pana la 80%.

- La ciprinide, lipsind stomacul, lipseste si digestia stomacala. Aceasta deficienta este compesata printr-un intestin lung.
Pestii lipsiti de stomac iau hrana in cantitati mici si evacueaza destul de repede continutul intestinal.
Viteza trecerii hranei prin tractul gastrointestinal depinde de calitatea si de volumul ei. Astfel, la stiuca, digestia dureaza 3-5 zile. Crapul, peste lipsit de stomac, se hraneste cu cantitati mici de alimente. Astfel, digestia are loc mult mai repede

- Pentru a mari digestibilitatea hidratilor de carbon si a preintampina imbolnavirea pestilor, cerealele si leguminoasele se inmoaie, tnandu-se in apa cel putin 6 ore inainte de distribuire, primavara, iar vara 1-2 ore.

Sper sa va fie de folos!

Da STIAM!!!Insa sunt unii care nu vor sa stie!!!NU DAU IMPORTANTA!NADESC TOAMNA CU PORUMB USCAT SI PE FIRUL DE PAR PUN LA FEL!!!Dupa aia vin pe forumuri si se lauda ca au luat unul bastan si apoi ,,,,,canci,,,,A AVUT CEVA CA N-A MAI PUS GURA!!
DE asemenea stiam si de enzime si de ajutorul pe care-l dau digestiei!Din acest motiv nada in special la crap trebuie inmuiata ,fiarta,apoi dupa ce a fost aromata (sau nu),lasata pana incepe procesul de fermentatie!atunci e cea mai buna!!!!!Din pacate insa ,,,,,,,,!ce daca se imbolnaveste pestele,se umfla ,nu mai are chef de nimic ca doar apa curge si vin altii

Modificat de filica ciutac (acum 15 ani)

pus acum 15 ani

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

Salut!

O parte din cele postate le stiam .. o parte nu sau, cel putin banuiam ce si cum. Le-am postat ca informatie suplimentara pentru cei interesati, cateodata e bine sa stii cat mai mult dintr-un domeniu, nu se stie cand iti foloseste.

pus acum 15 ani

Modigliani
Moderator

Din: Atlantida
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 8751

Dori , sunt absolut bine venite informatiile tale . Cum spune si Filica , nu toti vor da mare importanta acestor ,, maruntisuri " , insa se vor gasi multi care sa aprecieze valoarea acestor informatii . In timp , noi , pescarii Romani vom invata sa avem grija de apele noastre , vom invata cum si de ce apele au o culoare anume , vom intelege ce valoare au PH-urile din ape , samd .
Din nefericire nu am beneficiat de educatie in aceasta directie . Acum am ajuns sa ne intrebam de ce nu mai avem peste in ape . Cand vom gasi raspunsul , si poate va fi prea tarziu , vom cauta sa amelioram situatia . Insa drumul de aici pana acolo .... ne va costa mai mult decat ne putem acum imagina !

pus acum 15 ani

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

Din acelasi volum, "Piscicultura practica", scrisa de Prof. I. Pojoga si Ing. R. Negriu. Voi cita informatiile care mi s-au parut necesare legate de anumite specii intalnite in apele comune, acest lucru se vrea a fi o completare a ceea ce s-a scris in alte topicuri. De ce am postat aici? deoarece vreau ca informatiile sa fie gasite intr-un singur loc, fara a fi nevoie de incercari de descifrare printre alte mesaje. Daca Conducerea va gasi, ulterior un mai bun scop sau un loc mai bun sa zica si, personal, ma voi ocupa de rectificarea, retranscrierea si postarea in topicul corespunzator.

"La crapul Ctenopharyngodon idella (Amurul alb) dupa ce icrele au fost fecundate membrana lor se umfla; absorbind apa isi mareste volumul de 50 de ori, iar greutatea specifica a icrelor se reduce in mod simtitor, ceea ce asigura plutirea lor in apa, chiar si in curent redus.

- Recent, in Romania (cartea dateaza din anul 1988) s-a introdus cu ocazia importului de alevini de Ctenopharyngodon idella etc, o specie asiatica noua Pseudorasbora parva Schlegel (cunoscut si sub denumirea de murgoi baltat). Aceasta specie a fost semnalata la Statiunea Nocet, judetul Dambovita, de unde a patruns in raul Ilfov, crescatoria Cefa, judetul Bihor, Buftea, Jud. Ilfov, Crisul repede etc.
Pseudorasbora este caracterizat prin corpul comprimat lateral, alungit, pe partea dorsala cenusiu deschis, cu laturile argintii si abdomenul alb. Solzii sunt innegriti la partea terminala.
Aceasta specie este inzestrata cu o deosebita vitalitate si precocitate, atingand maturitatea sexuala la varsta de un an. Creste destul de incet, 6,0 - 19,9 g/an.
In piscicultura ar prezenta interes ca hrana pentru pestii rapitori si ca materie prima pentru producerea fainii de peste.

Despre stiuca :
Stiuca are capul lung, foarte caracteristic, semanand bine cu un cioc de rata, falca inferioara este mai lunga decat cea superioara, gura larga si complet inarmata cu numerosi dinti ascutiti. Dintii permanenti sunt in numar de peste 700.
Linia laterala a corpului nu este bine vizibila, fiind intrerupta in mai multe locuri. Stiuca se mai caracterizeaza prin asezarea inotatoarei dorsale care este suprapusa in dreptul inotatoarei anale, ambele fiind situate aproape de inotatoarea codala. Aceasta asezare, precum si forma corpului, permit stiucii sa inoate cu o mare repeziciune.
Culoarea sa, ca si a celorlalti pesti din apele dulci, depinde de natura apei, a fundului. Stiucile din rauri sunt de culoare mai deschisa decat cele din helesteie. Obisnuit, partea dorsala este cenusie-verzuie, laturile sunt cenusii batand in galben, iar abdomenul alb-argintiu. Corpul are pe alocuri pete negre. Inotatoarele au toate aceeasi coloratie cenusie.
Este raspandita atat in apele statatoare, cat si in cele curgatoare, dar se dezvolta mai ales in apele care in timpul verii nu se incalzesc prea tare (20-25 grade C).
Peste rapitor si foarte lacom, se hraneste de preferinta cu pesti mici, mamifere de apa si mici pasari acvatice. In prima perioada de dezvoltare, puietul de stiuca este consumator de plancton. Scholtz (1932) arata ca puietul de stiuca, in cazul hranirii cu ciclopi, consuma in 24 de ore 16-17,5% din greutatea corpului: oligochete 15,33%, tendipedide 15-25%, gamaride 11-12% si pesti numai 3-5%.
Pentru un spor de crestere de 1 kg, consuma 3-5 kg de alti pesti, de obicei bolnavi, fara valoare comerciala: plevusca, gibort etc.
Dupa cum s-a aratat, este foarte apreciata in tarile Europei occidentale, in special in Franta, pentru gustul sau specific; carnea contine peste 19% materii albuminoide, proteine, iar grasime numai 0,5-1,2%.
Greutatea organismelor care sunt inghitite de stiuca reprezinta a 1/12 - 1/20 -a parte din greutatea ei, insa atunci cand e infometata ataca si pestii mai mari. Astfel, Burmakin, E. V. arata ca o stiuca de 40 cm a inghitit alta de 30 cm. Procesul de inghitire a durat 10 zile, iar de digetie - 50 de zile.
Puietul de stiuca rezista la temperaturi ridicate, de 33 grade C, rezistand bine si la scaderea oxigenului pana la 1,8 miligrame / litru (Martisev, 1959).
Cea mai mare parte a zile, stiuca este inactiva si numai spre seara iese la vanatoare. Ea pandeste prada sub maluri, in ascunzisuri, de unde se arunca ca o sageata asupra ei, ataca uneori pesti aproape de aceeasi marime cu ea si, chiar pesti din specia ei. Atinge maturitatea sexuala la varsta de 3-4 ani. Epoca de reproductie este foarte timpurie: ea incepe pe la finele lunii februarie, sau inceputul lunii martie, cand gheata se topeste si cand apa a ajuns la temperatura de 4-6 grace C (in tarile cu clima temperata la 8-10 gr. C). Femelele, mai mari ca masculii, depun in medie 216 - 300.000 de icre cu diametrul de 2,5 - 3 mm. Exemplarele mari depun 1 milion de icre. Durata incubatiei este de 15-20 de zile. La ecloziune, puietul masoara 6,7 - 7,6 mm, la 10 zile - 10 mm, la 15 zile - 15 mm.
In prima perioada de crestere, puietul se hraneste cu infuzori si dafnii. Treptat, incepe sa consume dafnii mai mari, iar peste 10 zile, puietul mai mare devine rapitor, consumand puietul mai mic.
Stiuca creste foarte repede. In apele naturale ajunge la dimensiuni foarte mari, atingand uneori pana la 1,5 m lungime si cca. 15 kg greutate.
Cresterea stiucii, ca si la crap, este rentabila pana la varsta de 5 ani, dupa aceasta, cresterea este mai inceata, iar carnea isi pierde din calitate.
Dezvoltarea atat de rapida a stiucii se explica prin cantitatea foarte mare de hrana pe care o consuma.
Prin distrugerea pestilor mici se reduce, de asemenea, si concurenta de hrana din iazuri si helesteie. In sfarsit, in helesteiele unde este introdusa stiuca, pestii bolnavi, debili, ramasi in urma cu dezvoltarea, sunt consumati. De aici denumirea de peste-politist al iazurilor.
S-a observat ca, atunci cand nr. stiucilor e prea mare, crapul se reproduce mai greu, deoarece acesta il urmaresc mereu, stanjenindu-l.
Cresterea stiucii este posibila si in helesteiele lipsite de albitura sau pesti fara valoare economica, consumand, in acest caz, mormolocii, broastele si chiar lipitorile.
Stiucile isi depun icrele pe plante (mustati de salcie etc.) Icrele depuse au proprietatea de a se fixa pe plantele din anul trecut numai la inceput, iar dupa 2-3 ore se dezlipesc si cad pe fund. Durata incubatiei este de 11 zile, iar absortia sacului vitelin are loc dupa 7-8 zile.
Stiuca nu se adapteaza la hranirea suplimentara, consumand numai hrana naturala vie la orice varsta.
Pentru a asigura puietului de stiuca o hrana cat mai abundenta, dupa reproducerea bibanuli, icrele acestei specii sunt transportate in helesteiele cu puiet de stiuca.
Masculii au o crestere mai rapida decat femelele.
Pasarile acvatice pot aduce pe picioarele lor, zburand de la o balta la alta, oua de stiuca fecundate.

Despre salau:
Salaul (Stizostedion lucioperca) se caracterizeaza printr-un corp de forma alungita. Inaltimea maxima se cuprinde de cinci ori in lungimea totala.
Are gura terminala, larga ca la toti pestii rapitori, inarmata cu numerosi dinti. Falca superioara este ceva mai lunga decat cea inferioara. Salaul are doua inotatoare dorsale, punctate, prima fiind formata din radii tari, spinoase.
Corpul este acoperit cu solzi mici, ctenoizi. Culoarea variaza foarte mult de la un mediu la altul; in helesteiele din nordul Romaniei, salaul are partea dorsala de culoare cenusiu-verziue, iar partea abdominala mai deschisa, batand in argintiu.
Salaul este foarte raspandit in apele noastre: in Dunare si baltile ei, in cursul inferior al Prutului, Siretului, Oltului etc., dar mai ales in lacurile cu fundul nisipos cum sunt lacurile: Razelm, Siut-Ghiol, Mangalia etc.; se mai gaseste si in lacurile de ses, cum este Snagovul. In Dunare si in baltile ei, precum si in cursurile inferioare ale raurilor care se varsa in Dunare.
Este raspandit in toata Europa centrala.
Salaul suporta apele salmastre in limita de 12-15%, dar nu suporta apele poluate chiar intr-un grad redus.
In general salaul, ajunge la 40-50 cm. lungime, atingand rareori 1 m si 14-16 kg in greutate. Dezvoltarea sa este cu 20% mai inceata decat a stiucii. Este mai putin rapace decat stiuca, nu poate devora prada de marimi mijlocii, in timp ce stiuca poate inghiti pesti care reprezinta 50% din greutatea sa.
Se hraneste mai ales cu ciprinide mici, precum si cu diferite insecte, larve, viermisori si moluste, iar in prima perioada de crestere, el este un consumator tipic al planctonului (crustacee inferioare ca Leoptodora hyalina). Goubier J. (1976) mentioneaza ca nu a gasit niciodata puiet de crap in continutul stomacal al salaului.
Salaul se reproduce din aprilie pana la inceputul lunii mai. In anii caldurosi, reproducerea are loc chiar la sfarsitul lunii martie, cand temperatura apei atinge 12-14 grade C, cateodata si la o temperatura mai ridicata.
Dupa Cerfas, B. I., la salau numarul de icre variaza intre 247 mii si 405 000, in medie 341 000. Icrele de salau sunt de culoare galbuie, mici, avand diametrul de 1-1,5 mm. El se reproduce in apele cu o salinitate pana la 2,5 - 3%. Produsele sexuale sunt depuse la o adancime de 0,5 - 1 mm. La ecloziune, puietul masoara cca. 4 - 7 mm, iar la 4 - 5 zile 7 - 8 mm. Locurile preferate pentru depunerea icrelor sunt cele nisipoase, asternute cu pietris, si mai departe de mal. O data depuse, ele se lipesc de radacini, crengi, pietre, plante acvatice etc. Masculul pazeste in mod activ ciubul cu icre fecundate (daca este deranjat ataca si musca); in toata aceasta perioada el nu se hraneste si nu pleaca chiar la scaderi bruste ale nivelului apei. Cu inotatoarele pectorale formeaza un curent de apa care fereste icrele de depunerile maloase. Durata incubatiei este de 110 zile.
Salaul are nevoie de cantitati mai mici decat stiuca pentru a castiga un kg. de carne. Trebuie sa avem in vedere insa, ca stiuca gaseste intotdeauna in helesteiele destinate pentru cresterea crapului, conditii favorabile pentru dezvoltarea ei, intrucat biologia acestor doua specii este mai apropriata, ceea ce nu este cazul pentru salau, care este pretentios fata de continutul apei in oxigen, pH etc., suporta foarte greu transportul si introducerea lui este posibila prin icre fecundate.
In general, vom prefera helesteiele care vor avea apa mai limpede si fundul, cel putin in parte, nisipos. In caz ca nisipul lipseste complet, vom aduce cateva carute, imprastiindu-l in locurile mai adanci. Inainte de reproducere masculul sapa cu inotatoarea codala in nisip un cuib pentru icre.
Pana la varsta de 9 zile larvele de salau se hranesc cu fitoplancton, zooplancton, pana la 15-16 zile algele si rotiferele sunt consumate in proportie mai redusa, hranindu-se in special cu cladocere si nauplii, iar la 23-25 de zile hrana este formata in special din capepode si cladocere.
La ecloziune, puietul masoara cca. 4 - 7 mm si se observa mai greu, fiind transparent si numai la 15 zile se observa mai bine, fiind pigmentat in regiunea abdominala.
In perioada larvara, salaul este prada mai multor specii de pesti, chiar si a babustii si platicii. Este de remarcat ca paduchele crapului (Argulus foliaceus) omoara puietul de salau in cateva minute. Puietul de salau este foarte sensibil la poluarea apelor, murind in masa in prezenta namolului din apa, care se depune pe corpul lor.
La puietul de salau in varsta de 30 de zile apar dintii, permitandu-i sa se hraneasca cu zooplancton ca dafnii, rotifere, larve, naupilus etc. Ajungand la marimea de 20-22 mm, puietul de salau consuma in special larve de insecte, larve de alte specii de pesti, precum si puiet de salau (ramas in urma cu dezvoltarea) si in special puietul de plevusca.
In timpul iernii, puietul de salau se hraneste in mod activ cu crustacee inferioare (Asellus etc.) si in special cu larve de efemeride, precum si cu puietul altor specii de pesti; dovada este faptul ca s-a gasit in continutul gastrointestinal si puiet de caras."

In poza este un paduchele Argulus foliaceus.

Va urma ! Lectura placuta!

pus acum 15 ani

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

Despre somn:

"Somnul (Silurus glanis) este singurul reprezentant in Europa a familiei Siluridae. El este caracterizat prin lipsa solzilor, inotatoarea anala lunga are minimum 70 de radii, inotatoarea dorsala - minimum 5 radii. La somn capul si gura sunt mari, avand doua mustati mari si sub buza inferioara alte patru mustati mult mai scurte si mai subtiri. Gura este inarmata cu dinti mici, caracteristici pentru toti pestii rapitori; falca de jos este ceva mai lunga decat cea de sus. Somnul are ochii foarte mici. Forma corpului nu este aceeasi in toata lungimea; aproape cilindric spre cap, devine din ce in ce mai subtire si comprimat lateral.
Partea dorsala este cenusie-inchis, batand spre masliniu, laturile de asemenea de culoare cenusie, sunt presarate cu pete marmorate, iar abdomenul este alb, batand cateodata spre galbui.
Originar din bazinele Marii Negre, Azov, Caspica, Aral, la noi se gaseste in albia Dunarii, in lacurile interioare, precum si in toate raurile de ses din tara. Este de remarcat puterea de adaptare a somnului in diferite ape, calitate atat de importanta in piscicultura. Prefera insa apele curgatoare mari, unde ajunge la 5 m si 300 kg greutate. Are carnea foarte gustoasa si apreciata.
In prima perioada de dezvoltare puietul (somotei) se hraneste cu pancton, larve, viermi, insecte etc.; mai tarziu hrana lui de predilectie este formata din diferite specii de pesti, dar mananca si alte vietuitoare acvatice; astfel, ataca si mananca mai multe mamifere mici, pasarile de apa si ocnsuma cantitati enorme de broaste si mormoloci.
Reproducerea are loc de la sfarsitul lunii aprilie pana la inceputul lunii mai, cand apa atinge 20 grade C. Locurile lui preferate de reproducere au fost baltile din lunca Dunarii, Greaca, Iezerul, Calarasi, cele de la Fetesti, Insura Brailei etc. (majoritatea sunt desecate pentru agricultura), Delta. In acest scop, masculul si femela se tin perechi. Ating maturitatea sexuala la 4 ani. Icrele de culoare galbuie lipicioase, sunt depuse pe stuf, mustati de salci, pe plantele acvatice submerse etc. Numarul icrelor depuse se ridica la milioane (la un kg greutate vie a femelei revin 20-40 de mii de icre). Acestea au un diametru de 2-3,5 mm. La temperatura de 24 grade C, durata de incubatie este de 3 zile (72 ore).
Dupa depunerea produselor sexuale in balti femela se inapoiaza in Dunare, iar masculul ramane singur la datorie, pazind icrele si mai tarziu puietul, contra diferitilor dusmani. Chiar in anii secetosi, cand apele din balti se retrag mai repede somnul nu paraseste locul lui de paza si la nevoie stropeste cu coada ouale amenintate de seceta.
Masculul se deosebeste de femela prin faptul ca are orificiul genital mai alungit si mai scutit in comparatie cu femela, la care orificiul forma mult mai ovala. Aceasta deosebire este mai pronuntata la reproducatorii mai in varsta. Volumul abdomenului la femela poate servi, de asemenea ca indiciu."

Iernatul crapului si altor specii de pesti:

"La pesti, ca si la alte animale, grasimile constituie rezervele energetice de baza, in special pentru perioadele cand administrarea hranei este redusa sau intrerupta, cum se intampla la un numar mare de specii in timpul iernii. Rezervele insuficiente de grasimi determina in unele cazuri chiar mortalitatea pestilor (in special a puietului) in bazine, sau scaderea accentuata a greutatii corporale.
Ca urmare a vietii lor in mediul acvatic pestii prezinta o profilicitate foarte ridicata fata de alte vertebrate. La baza sta si caracteristica generala a pestilor care nu ofera protectie si ingrijire descendentilor. Procentul mediu de produse sexuale la pesti reprezinta 30% din greutatea corpului lor, iar la cei care depun de mai multe ori pe an, dupa ultimele date (Oven, 1961), este mult mai mare (100 - 200%).
Hidratii de carbon sunt cei care asigura energetic sinteza elementelor sexuale la pesti. Sinteza are loc in perioade scurte de timp, necesitand un consum mare de energie.
In timpul iernii, grasimile sunt folosite la pesti in primul rand pentru schimbarile energetice. Intensitatea consumului de grasimi la pesti in timpul iernarii este cu atat mai redusa cu cat activitatea este mai redusa. Astfel se explcia de ce in iernile "calduroase" pierderile in greutate la pesti sunt mai accentuate. Lühmann (1953) arata ca procesul de crestere la scrumbiile din Marea Baltica are loc iarna si se bazeaza pe consumul grasimilor.
La pestii asa-zisi "slabi", de exemplu la salau, la guvizi grasimile sunt localizate in regiunea abdominala sau in ficat.
Locul intermediar intre pestii "slabi" si "grasi" il ocupa pastravul de munte la care continutul in grasimi din carne este de 2-3 %, neavand variatii sezoniere de grasimi. Principalul depozit pentru grasimi il formeaza peretii intestinali (Factorovici, 1967).
S-a stabilit ca la crap si alte ciprinide iernatul are loc normal cand grasimile reprezinta 4-5 %, proteinele minum 10 %, iar sarurile generale minimum 2,5-3 %.
Un factor determinant in iernarea crapului este regimul termic al apei. Astfel, moralitatea C1 (crap de o vara - n.m) incepe sub 0,2 grade C. Temperatura optima de iernare este de 3-5 grade C. S-a constatat ca pestii "grasi" sunt mai rezistenti la boli.
Faptul ca pestii din familia ciprinidelor si in special crapii, scad in greutate mai mult cand iarna este calda se explica prin aceea ca apa, incalzindu-se ii determina sa se trezeasca. Pestii incep sa inoate si sa consume astfel materiile de rezerva, fara a se putea alimenta.

Iarna, cand bazinele se acopera cu un strat de gheata, pentru a evita asfixierea, mai ales in bazinele cu un debit insuficient de apa, se vor face copci, gauri in gheata, calculand la fiecare 30 m2 o copca de 1 m2. Ele se acopera cu paie pentru a evita inghetarea apei.
Cand continutul de oxigen solvit in bazinele de iernat si mai ales in balti si lacuri, se micsoreaza, fenomenul este semnalat de diferite insecte (buhaiul de balta, scorpionul, gandacul cafeniu etc.), care se aproprie de copci. Imbogatirea apei cu oxigen din atmosfera are loc numai dupa o intensa agitare si pulverizare care pune apa in contact cu aerul. Aerisirea apei se face in mod obligatoriu daca continutul apei in oxigen scade pana la 3 mg/l.

Datorita descompunerii substantelor organice, apele contin intotdeauna bioxid de carbon liber (CO2), care in mod normal in helesteiele de iernat ajunge la o concentratie de 15-20 cm3 la litru. Aceasta concentratie nu este daunatoare crapului supus iernarii. O concentrare mai mare de bioxid de carbon (de la 30 cm3 in sus) la litru este daunatoare pestelui. Excesul de bioxid de carbon contribuie la acidifierea apei, in special atunci, cand ea este neutra.
Continutul apei in hidrogen sulfurat (H2S) substanta ce indica gradul de descompunerilor organice chiar in cantitati minime, este daunator pestilor aflati in bazinele de iernat.
Reactia apei in bazinele de iernat trebuie sa fie netura, slab acida (pH = 6,6-6,8) sau slab alcalina (pH = 7,3-7,5)
Prezenta amoniacului, arata ca apele contin materii organice in descompunere. S-a constatat ca, prezenta azotatilor sub forma de amoniac sau nitrati, nu trebuie sa depaseasca 1 mg/l, in cantitate mai mare fiind daunatoare functiilor vitale ale crapului."

Transportul pestilor:

Un factor important, care determina reusita transportului pestelui viu, il constituie si raportul dintre volumul de apa si cantitatea de peste. Un volum prea mare de apa determina ridicarea costului. Acest raport minim util il putem calcula dupa urmatoarea formula : x

t/10+2)X3.
x - cantitatea apei la o unitate de masa a pestelui
t - timpul cat dureaza pestele.
Pestii, spre deosebire de alte vertebrate, suporta concentratii mult mai mari de CO2, in functie de specie.
Timpul cel mai potrivit pt. transportul pestelui este toamna. Imediat dupa pescuit (fara a fi depozitat in bazine) deoarece atunci pestele prezinta cea mai mare rezistenta la transport.
Temperatura optima a apei in vederea transportului pestelui toamna este de 6-8 grade C; sub 4 grade pestele devine pasiv si in timpul transportului sufera traumatisme, realizand pierderi.
Smolian, K. arata ca transportul la temperatura de 9-12 grade C este mai putin favorabil, iar peste 15 grade C nu este admisibil; in acest scop se va proceda la racirea apei, folosind gheata. Dupa Borne, pentru racirea a 100 l de apa de la 12,5 pana la 6,25 grade C sunt necesare 6,3 kg de gheata. Dupa Gelbtas, pentru 8 m3 apa la 10 grade C este necesar 1 m3 de gheata pentru a scadea temperatura la 0 grade C.
Daca bazinele de iernat se gasesc la o distanta mica (cateva sute de metri de la locul recoltarii), pestele poate fi transportat si fara apa, in carute, camioane, in care se va asterne un strat de paie umede, acoperite cu o prelata. Pe distante si mai mic pestele se poate transporta si cu targa.
La transportul alrvelor, alevinilor si puietului de o vara se utilizeaza pungi (saci pentruu C0) confectionate din material plasctic (polietlena) de diferite dimensiuni, avand apa incarcata cu oxigen, acestea se aseaza in cutii si se expediaza de obicei folosind aviatia; de ex. 1000 de larve de cega au fost introduse in pungi de 1 litru de apa, 1 litru de oxigen si 4 litri de aer. Larvele au ajuns la destinatie fara pierderi, fiind mentinute la o temperatura de 16 grade, peste 18 ore de transport; 50 de C1 (crap o vara) in greutate medie de 46 g, se transporta in 4 litri de apa si 4 litri de oxigen sau 2,5 - 3 kg caras-argintiu in 2,5-3 litri apa si 2,5-3 litri oxigen, au rezistat la un transport de 13 ore. Excesul de oxigen este daunator pestilor in timpul transportului
Cu cat apa este mai calda, cu atat pestele consuma mai mult oxigen, iar cu cat apa este mai rece, cu atat este mai bogata in oxigen."

"Piscicultura practica", de Prof. I. Pojoga si Ing. R. Negriu,

pus acum 15 ani

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

" Notiunea de pH indica daca un lichid este acidulat, neutru sau alcalin. Toate aceste insusiri ale apei sunt determinate de raportul cantitatilor de ioni hidrogenici (H+) si ionii hidroxilici (OH-)
O apa este neutra, cand ionii de H si OH sunt in aceleasi cantitati. Apa este mai acidulata cand ionii de H sunt in majoritate si alcalina cand ionii de OH detin majoritatea. Se stie ca suma de hidroxeni si hidroxili trebuie sa fie intotdeauna egala.
pH-ul este o abrevitiune de la Pondus hidrogenii (greutatea hidrogenului).
La latitudinile noastre, europene, majoritatea apelor au un pH neutru sau usor alcalin, cu exceptia apelor din turbarii si mlastini.
Apele bogate in calcar si dure, sunt neutre sau usor alcaline; apele sarace in calcar sunt usor acidulate.
Bicarbonatii de calciu au insusireaa de a mentine constanta valoarea pH-ului, in jurul punctului neutru. De aceea in elestee fundul acestora, dupa eliminarea apei, se trateaza cu var.

Determinarea pH-ului se face cel mai usor cu hartie de turnesol unde se compara culoarea aparuta pe hartie la introducerea acesteia in apa cu scara calorimetrica existenta.

Notiuni de morfologia pestilor:
Clasa pestilor cuprinde animale vertebrate cu sange rece, ce traiesc in apa dulce sau marina si care respira prin branhii (cu exceptia dipnoilor).
Corpul pestilor de cele mai multe ori este acoperit de niste formatiuni tegumentare (dermice) speciale, denumite solzi.
De-a lungul laturilor corpului aproape intotdeauna vom observa o linie punctata, denumita linie laterala (ex. stavridul), unde se gasesc niste organe senzoriale speciale.
Ducand o viata aproape in exclusivitate acvatica, forma corpului este, cu mici exceptii, hidro-dinamica. Se cunosc urmatoarele forme de pesti:
1. Forma de suveica - cea mai tipica clasei pestilor - ex: pastravul, rechinul etc. De fapt acesti pesti sunt si cei mai buni inotatori.
2. Forma teniiforma - de panglica sau cordea - ex. specia Regalecus din M. Mediterana si Oc. Indian.
3. Forma serpentiforma - ex. anghila si tiparul.
4. Forma sagitiforma - ex. zarganul.
5. Forma aculiforma - cu corpul subtire, alungit si cilindric - ex. acul de mare si ata de mare.
6. Forma globiforma - a unor pesti exotici care se pot umfla ca un balot - ex. Diodon, Tetradon.
7. Forma depresiforma - turtirea capului dorsoventral si situarea ochilor pe partea dorsala a capului - ex. vulpea de mare, pisica de mare.
8. Forma discoiforma - turtirea capului se face lateral, iar corpul devine asimetric, prin emigrarea ambilor ochi pe o singura fata a corpului - ex. calcanul, cambula
9. Forma nedefinita - pestii care nu au o forma precisa a corpului - ex. Pestii abisali.

Marimea pestilor variaza cu specia, varsta si cu conditiile de viata, de la cativa cm. la cativa m.
Pentru masurarea taliei pestilor se au in vedere urmatoarele dimensiuni:
L = lungimea totala a pestelui, de la varful botului, la linica ce uneste varfurile inotatoarei caudale;
l = lungimea capului, de la varful botului la baza inotatoarei caudale;
lc = lungimea capului - numita si lungimea standard - de la varful botului, la marginea posterioara a membranei operculare ;
lb = lungimea botului, de la varful botului la marginea anterioara a orbitei, pe linia mediana;
lp = lungimea penduncului caudal - de la nivelul extremitatii posterioare a bazei inotatoarei anale, pana la baza inotatoarei caudale, pe linia mediana;
H = inaltimea maxima, in regiunea cea mai inalta a corpului, la ciprinide se gaseste la nivelul primei radii a inotatoarei dorsale;
h = inaltimea minima, locul in care corpul are inaltimea cea mai redusa, la jumatatea posterioara a penduncului caudal;
G = grosimea corpului, se masoara in locul unde corpul are grosimea cea mai mare, la ciprinide se afla in treimea mijlocie a corpului;
g = greutatea corpului;
D = distanta predorsala, de la varful botului la extremitatea anterioara a bazei inotatoarei dorsale;
D1 = distanta postdorsala, de la extremitatea anterioara a inotatoarei dorsale, la centrul bazei inotatoarei caudale;
d = diametrul ochiului pe orizontala.

Corpul pestilor este imbracat intr-o piele compusa din doua straturi: stratul superior (epiderma) bogata in glande si un strat inferior derma (corium) care produce solzii.
Glandele mucoase epidermice secreta mucusul care inveleste corpul pestelui si reduce frecarea sa in apa. La unele specii de pesti mucusul ajuta la limpezirea apei din jurul sau si impiedica substantele toxice din apa sa patrunda in organismul pestelui.
Glandele veninoase sunt caracteristice unui numar mai mic de specii de pesti, ca : pisica de mare, dragonul, scorpia de mare, etc. Substanta secretata de aceste glande este toxalbumina, o otrava puternica, care provoaca chiar moartea.
Organele luminoase (fotofore) sunt formatiuni epidermice ce se gasesc mai ales la pestii abisali; ele servesc ca arme de intimidare a dusmanului cat si pentru iluminarea drumului sau a prazii. Dispozitia acestor organe pe corpul pestelui este diferita, deobicei ele fiind asezate in lungul corpului.

Scheletul pestilor
Solzii sunt osificari dermice caracteristice pestilor, ce formeaza asa zisul schelet extern. Ei sunt de mai multe feluri: placoizi (cei mai vechi), ce se reprezinta sub forma unor placute bazale, oblice sau rotunde, dispuse in randuri diagonale, fiecare placuta avand un tep indreptat inapoi. Acesti solzi se intalnesc la rechin, vulpea de mare, pestele fierastrau sau la Polypterus.
Solzii ganoizi, sub forma unor placi romboidale groase, dispusi in randuri regulate, se intalnesc la sturioni.
Solzii elasmoizi caracteristici pestilor ososi se impart la randul lor in doua tipuri: solzi cicloizi si solzi ctenoizi. Solzii cicloizi au marginea posterioara neteda si putin rotunjita. Acestia sunt caracteristici marii familii a Cyprinidelor. Solzii ctenoizi, care au marginea posterioara dintata, se intalnesc mai frecvent la familia Pleuronectide (cambula) si Percidae (biban).
La unii pesti se intalnesc simultan solzi cicloizi si solzi ctenoizi - ex. guvizii nostri au pe corp solzi ctenoizi, iar pe cap solzi cicloizi.
Varsta pestilor se poate determina dupa numarul cercurilor concentrice, ce formeaza pe solzi campuri mai late sau mai inguste. Un camp mai lat, impreuna cu unul mai ingust, indica etatea de un an. (campul lat se formeaza vara, cand dezvoltarea pestilor este mai rapida).
La o mare parte din oasele scheletului se observa acelasi fenomen ca la solzi, de aceea pentru determinarea varstei pestilor se poate determina si oasele plate ce compun scheletul craniului.
In afara de oasele mentionate mai pot servi pentru determinarea varstei, maxilarele, vertebrele si otolitele din urechea interna.
Corpul pestilor este sustinut de numeroase oase ce alcatuiesc scheletul intern. Acesta se imparte in: scheletul craniului, coloana vertebrala (al carui numar de vertebre este variabil si care sustine intreaga structura anatomica a pestelui), scheletul centurilor si al inotatoarelor propriu zise.
Vertebrele regiunii dorsale ale coloanei vertebrale sunt alcatuite din corpul vertebrei si doua arcuri dorsale ce formeaza arcada neurala, reunite intr-un spin numit apofiza spinoasa, care inchide canalul neural prin care trece maduva spinarii.
In partea de jos vertebrele au doua prelungiri laterale de care sunt inserate coastele, variabil ca numar dupa specie. In regiunea penduncului caudal se unesc formand arcul in care se gasesc vasele sanguine.
In afara coastelor pestii au osisoare situate printre fascicolele de muschi, in special in regiunea pendunculului caudal.
Inotatoarele (aripioarele) care sunt formatiuni tegumentare, constituie organele de locomotie ale pestilor. Ele pot fi perechi sau neperechi. Aripioarele perechi sunt: pectoralele si abdominalele, cele neperechi: dorsala, caudala, anala si adipoasa. Dorsala poate avea 1,2 sau 3 segmente.
Inotatoarele sunt sustinute de un schelet alcatuit din radii, care pot fi: simple, neramificate, denumite tepi sau radii tari si: articulate, ramificate, cunoscute ca radii moi.
Numarul de radii din aripioare sta la baza sistematicii pestilor, stabilindu-se formule speciale pentru recunoasterea acestora.
Exemplu de citire a formulelor:
D III 8-9 (10); A III (9) 10 - 11 (12);
In dorsala D sunt 3 radii simple, urmate de 8 sau 9 (rar 10) radii ramificate. In anala A sunt 3 radii simple si 10 sau 11 (rar 9 sau 12) radii ramificate, etc.
La scrumbia albastra si ton gasim intre dorsala si caudala si intre anala si caudala, nistre aripioare micute numite pinule.
Dupa forma inotatoarea caudala poate fi diferita: protocerca, atunci cand coloana vertebrala trece prin mijlocul ei divizand-o in doua jumatati egale, heterocerca, atunci cand coloana vertebrala este orientata in sus, impartin coada in doi lobi inegali (unul mai mare ce cuprinde si coloana vertebrala), homocerca, la care coloana vertebrala se abate in sus, dar nu mai patrunde in lobii inotatoarei, care apar la exterior ca egali si simetrici, si forma dificerca, intalnita la dipnoii actuali, care desi este simetrica, deriva din cea heterocerca. "
Cresterea pestilor de acvariu
Ing. Marcel Stanciu

pus acum 15 ani

dori
Pe lista neagra

Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 995

" Musculatura pestilor este foarte simpla, fiind reprezentata prin muschii capului, trunchiului si inotatoarelor.
Muschii capului acopera maxilarele, ochii, operculele si arcurile branhiale.
Muschii trunchiului cuprind: muschii laterali, (ce se intind pe laturile corpului, prinzandu-se de craniu si de baza inotatoarei caudale) muschiul abdominal si muschiul liniei laterale.
Muschii sunt impartiti in segmente mici denumite miomere sau miotoame, separate intre ele prin suvite de tesut conjuctiv (miosepte), care la unele specii se osifica dand nastere unor osisoare in forma de y.
Unii pesti prezinta organe electrice, care iau nastere prin modificarea unei parti a musculaturii.

Sistemul nervos al pestilor este format din: sistemul nervos central, alcatuit din creier si maduva spinarii si din sistemul nervos periferic, ce cuprinde nervii si sistemul nervos simpatic.
Creierul este alcatuit la randul sau din: telencefal denumit si creier anterior sau emisfere cerebrale, diencefal sau creier intermediar, mezencefal denumit si creier mijlociu sau lobii oblici, metencefal sau creieras si mielencefal sau bulbul rahidian.
Fiecare parte componenta a creierului este in legatura cu un anumit simt. Astfel telencefalul este centru olfactiv, puternic dezvoltat la pestii bentonici servind la cautarea hranei - redus la pestii pelagici si rapitori.
Lobii optici sunt dezvoltati la pestii rapitori si redusi la unii pesti nerapitori.
Metencefalul, centru al mobilitatii, este bine dezvoltat la pestii buni inotatori.
Dezvoltarea tuberculilor acustici ai bulbului rahidian este in raport direct cu sensibilitatea acustica a liniei laterale a pestilor.
Maduva spinarii situata in canalul neural al coloanei vertebrale, la majoritatea pestilor se intinde pe cea mai mare portiune a coloanei.
Sistemul nervos periferic este format din 13 perechi de nervi cranieni.
Pestii poseda organe de simt deosebit de complexe, gratie carora se pot orienta perfect in mediul acvatic, in care isi desfasoara viata, deseori chiar in zone lipsite total de vizibilitate.
In regiunea capului se afla numerosi corpusculi tactili si terminatii nervoase libere, care percep temperatura si presiunea apei. Pestii sunt inzestrati deasemenea cu un organ special denumit linie laterala, cu ajutorul carora pot percepe intensitatea si directia curentilor, obstacolele intalnite in cale, forma lor, etc.
Linia laterala este formata din celule senzitive amplasate pe mijlocul fetelor laterale ale corpului, in toata lungimea acestuia.
Simtul olfactiv este bine dezvoltat la pesti, servindu-le la cautarea hranei. Organele olfactive amplasate pe fata dorsala a capului, intre ochi si extremitatea anterioara a botului, sunt reprezentate printr-o pereche de fosete olfactive (nari) care se deschid la exterior prin cate doua orificii. Un mare numar de familii de pesti poseda numai un singur orificiu. Multi pesti au marginea orificiilor prelungita, sub forma unor cornete franjurate, tuburi etc. Fundul cornetelor este plisat, formand lamele ce contin celule olfactive. Fosetele nu au legatura cu gura. Ele sunt legate de creier prin nervul olfactiv.
Organele gustative sunt reprezentate la pesti prin muguri gustativi (butoni senzitivi) dispusi in cavitatea bucala, pe buze, mustati, tegumentul feteii ventrale a capului si chiar pe intreg corpul.
Organul auditiv al pestilor este alcatuit numai din urechea interna, compusa din 3 canale semicirculare si 3 vezicule (utriculul, saculul si lagena). In urechea interna a pestilor se dezvolta otolitele formatiuni calcaroase care pot servi pentru determinarea varstei.
Desi au numai ureche interna, pestii percep sunetele din mediul acvatic, sub forma de vibratii infrasonore, sonore si chiar ultrasonore.
Ochiul, organul vazului are la pesti aceeasi structura ca a tuturor vertebratelor. Cristalinul este bombat, aproape sferic, glandele lacrimale si pleoapele mobile lipsesc. Ochii pestilor sunt vesnic deschisi. Unii pesti prezinta o pleoapa adipoasa imobila (rechini).
Pestii percep culorile, insa in general vederea lor este scurta: 1-5 m.

Aparatul respirator este alcatuit din branhii. De o parte si de alta a capului pestilor se gasesc cate 4 arcuri branhiale, de care se prind cate 2 randuri de lamele branhiale, prevazute cu lamele si spini branhiali. Doua vase sanguine strabat arcurile branhiale, unul aducand sangele la branhii, altul colectandu0l si trimitandu-l la periferia corpuluo. Arcurile branhiale sunt acoperite de opercule, impropriu denumite urechi.
Ca o adaptare fiziologica la unii pesti au intervenit modificari, astfel ca unele specii respira prin piele - respiratie cutanata-, altii s-au adaptat la o respiratie aeriana, folosint in acest scop intestinul puternic vascularizat, sau vezica inotatoare, in care inmagazineaza aerul atmosferic.
La unele specii exotice, ca o adaptare la viata pe care o duc in apele maloase si lipsite de oxigen, in camera branhiala s-au diferentiat niste organe suplimentare, vascularizate, ce suplinesc respiratia branhiala (pestii cu labirint ex. Betta splendens).

Aparatul circulator este alcatuit din inima si vase sanguine (artere si vene). Inima adapostita in cavitatea pericardiaca, este bicamerala, formata dintr-un auricul care primeste sangele venos si un ventricul care trimite sangele prin artere spre branhii si la periferia corpului. Cele doua camere sunt separate prin doua valvule aurico-ventriculare. Arterele si venele se termina cu capilarele.
Sangele este alcatuit din globule albe, rosii, plasma sanguina si trombocite. Elementul predominant din sange este apa, apoi sarurile minerale: ClNa, CO3Na2, (NO3)2Ca, bicarbonati + NH3, K, I, etc.

Aparatul digestiv se prezinta sub forma unui tub care incepe de la gura si se termina cu anusul, compus din: gura, faringe, esofag, intestin subtire, intestin gros si din glande anexe. Tubul digestiv are rolul de a primi, transporta, digera si absoarbe hrana.
Gura, dupa pozitia ei poate fi terminala, superioara sau inferioara. Marimea orificiului bucal depinde de felul de hrana. Buzele pot fi slab conturate, sau dimpotriva bine dezvoltate.
Dintii pot fi asezati pe toate oasele cavitatii bucale, pe limba si pe arcurile branhiale.
Faringele, care se afla in continuarea cavitatii bucale, serveste si pentru respiratie. Esofagul se prezinta sub forma unui tub scurt, cu muschi striati, transversali, foarte puternici. In esofag se deschide conductul pneumatic al vezicii inotatoare, o anexa a tubului digestiv, plina de gaze (O2, CO2), care are rolul de a mentine echilibrul hidrostatic.
Stomacul, care se leaga de esofag, poate fi bine dezvoltat, rudimentar, sau poate lipsi cu desavarsire. El este prevazut cu muschi netezi sau striati, longitudinali sau inelari. Pe fata interioara prezinta numeroase cute mucoase ce-i permit dilatarea (cazul pestilor rapitori).
Pestii rapitori, cu stomac mare, au intestinul subtire scurt, cei omnivori si ierbivori, lipsiti de stomac sau cu stomac slab dezvoltat, au intestinul lung si intortocheat. Intestinul gros este foarte scurt si se termina cu anusul, situat pe fata ventrala a corpului.
Glandele anexe ale tubului digestiv sunt ficatul si pancreasul. Ficatul este o glanda carnoasa formata dintr-un singur lob, din 2 sau 3 lobi, asezata in aproprierea inimii. Rolul ficatului este de a transforma zaharurile si grasimile si de a opri toxinele rezultate din metabolism (rol antitoxic).
Pancreasul este o glanda tubulara, unica, ce comunica cu intestinul prin conductul pancreatic. Produce fermentii necesari digestiei. Ca glanda cu secretie interna produce insulina, cu rol de a dirija functia glicogenetica a ficatului.
Hrana pestilor este alcatuita din totalitatea organismelor animale si vegetale existente intr-un bazin piscicol.

Aparatul excretor
Rinichiul pestilor este un organ mai primitiv alcatuit din doua parti componente: un rinichi cefalic si altul abdominal, avand forma unor benzi longitudinale. El filtreaza elementele de excretie din sange si le elimina prin doua uretere in cloaca (la dipnoi) sau direct prin orificiul urinar la exterior. Excretia se mai face si prin piele, la nivelul branhiilor.

Aparatul genita
Este alcatuit din glandele sexuale: testicule la masculi si ovare la femele, care reprezinta gonadele. Ele sunt organe perechi, de forma unor saci alungiti, situati in cavitatea abdominala, intre vezica inotatoare si intestine.
Maturitatea sexuala depinde de specie si este influentata de hrana si de conditiile fizico-chimice ale apei (temperatura, salinitate, etc.)
Pestii se reproduc odata pe an, in mai multe etape, sau o singura data in viata lor (anghila).

Reproducerea si acuplarea
Cea mai mare parte a speciilor de pestil se grupeaza in vederea reproducerii, iar unii intreprind migratii din locurile de hranire sau iernat, spre locurile de reproducere. Dupa natura acestor locuri si dupa felul in care sunt depuse icrele, pestii se impart in pelagofili, ce depun icrele in masa apei si bentofili ce depun icrele pe substrat.
Unii pesti tropicali nu au o anumita perioada de reproducere, ei depunand icrele in tot cursul anului. Pestii din zonele temperate, cu o perioada precisa de reproducere, in general primavara.
Marea majoritatea a pestilor au o fecundatie externa, femela depunand icrele in apa sau pe substrat, iar masculul fecundandu-le cu lichidul spermatic (lapti). In acest caz reproducerea este ovipara.
La cea mai mare parte a pestilor pelagici depunerea produselor sexuale are loc in grup, alteori se constituiesc in perechi sau in familii alcatuite dintr-o femela si mai multi masculi.
In urma transformarilor pe care le sufera oul ce a fost fecundat, ia nastere larva de peste. De la iesirea din ou si pana la resorbtia totala a sacului vitelin, este considerat stadiul de alevin.
De regula pestii parasesc icrele fecundate. Unele specii manifesta insa o grija deosebita fata de progenitura, incepand cu amenajarea locului de reproducere, sau construirea de cuiburi amenajate. Masculul este cel care amenajeaza cuibul si continua sa-l pazeasca o perioada si dupa ce puii au eclozat.
La unele specii incubatia are loc in gura unuia dintre parinti, care inghite icrele si le adaposteste in faringele largit, si tot acolo isi gaseste refugiul puietul in caz de pericol (ex. Tilapia).
La o serie de pesti teleosteeni apartinand subfamiliei Poecilidae, reproducerea este vivipara, avand loc o adevarata acuplare. In acest scop masculul este inzestrat cu un organ special pentru acuplare, denumit gonopodiu.
Acuplarea si fecundatia la majoritatea speciilor vivipare nu coincid. O mare parte a spermatozoizilor fecundeaza ovulele care sunt mature la un anumit moment, restul de spermatozoizi ramanand vii intre cutele ovariene si putand fecunda ulterior pana la 7 serii de ovule. Expulzarea puilor se poate face dintr-o data sau poate dura cateva zile, numarul lor variind de la cateva zeci, la cateva sute de bucati.
Spre deosebire de pestii vivipari, pestii ovipari au o prolificatie mult mai mare, numarul de icre la unele specii putand atinge valori de peste 1.000.000 bucati pe kilogram corp peste. "
Cresterea pestilor de acvariu
Ing. Marcel Stanciu

pus acum 15 ani

Pagini: 1

Mergi la